Preluare de ștafetă

Conducerea ITRSV Suceava a fost preluată de Daniel Constantin Coroamă



Daniel Constantin Coroamă a preluat conducerea ITRSV
Daniel Constantin Coroamă a preluat conducerea ITRSV

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare, care răspunde de pădurile din cinci județe – Suceava, Bacău, Neamț, Botoșani și Iași, are, începând de săptămâna aceasta, o nouă conducere.
Daniel Constantin Coroamă, funcționar public în cadrul instituției timp de opt ani, a preluat conducerea ITRSV ca urmare a demisiei fostului inspector-șef, Costel Girigan, care ocupa această funcție din aprilie 2005.
Daniel Coroamă a fost numit în funcție prin ordinul ministrului Mediului și Schimbărilor Climatice, nr. 1266, din data de 20 mai 2013, urmând să fie învestit în funcție în scurt timp, de către prefectul județului Suceava, Florin Sinescu.
“Vreau să continui lucrurile bune începute în instituție, iar dacă pe parcurs vor fi constatate anumite probleme, vor fi imediat remediate. Pentru mine este importantă menținerea relațiilor de colaborare cu celelalte instituții, principalul scop fiind protejarea pădurilor”, a declarat noul inspector șef al ITRSV.
Daniel Coroamă este inginer silvic, din promoția 2000, iar din 2000 până în 2004, când a devenit angajat al ITRSV Suceava, a lucrat în sistem privat. Noul șef al instituției a fost responsabil pe probleme de Fond Forestier și nu este membru al nici unui partid, fiind funcționar public.



Recomandări

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava