Finanțe

Conducerea DGFP Suceava, evaluată la nivel maxim de ANAF



Șeful DGFP Suceava, Petrică Ropotă
Șeful DGFP Suceava, Petrică Ropotă

Întreaga conducere a Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava a primit calificative apropiate de maximul punctajului posibil, în urma evaluării activității din anul 2012. În cadrul evaluării anuale făcute recent de către conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, directorul DGFP Suceava a obținut 4,9 puncte, din cinci posibile, având astfel cea mai mare notă obținută la nivel național de către șefii de Finanțe. Evaluări la acest nivel au fost obținute de către conducerea DGFP Suceava și în anii anteriori.
La rândul lor, cei doi directori adjuncți ai DGFP Suceava au obținut la evaluarea anuală un punctaj de 4,8 puncte, din cinci posibile. Este vorba despre directorul Activității de Metodologie și Administrare a Veniturilor Statului, Simona Bădeliță, și de directorul Activității de Inspecție Fiscală, Ovidiu Gavriliță.
De precizat că la evaluarea activității conducerii DGFP Suceava în anul 2012 s-a luat în considerare gradul de realizare a indicatorilor stabiliți de ANAF, printre care gradul de realizare a programului de încasări, rata de încasare a obligațiilor stabilite suplimentar de activitatea de inspecție fiscală, ponderea încasărilor realizate prin aplicarea măsurilor de executare silită în total venituri, sau sumele atrase suplimentar ca urmare a inspecției fiscale.
În ceea ce-l privește pe Petrică Ropotă, acesta a ținut să precizeze că „realizările conducerii acestei instituții sunt realizările tuturor funcționarilor publici care lucrează în cadrul DGFP Suceava”. Petrică Ropotă a subliniat faptul că 99% dintre angajații DGFP Suceava au primit calificativul „foarte bine” la analiza activității din anul 2012.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că din anul 2009, șeful DGFP Suceava, Petrică Ropotă, face parte din Comisia de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică a dezvoltării sistemului de control managerial al Agenției de Administrare Fiscală. Comisia este formată din specialiști în finanțe care au rolul de a elabora procedurile care trebuie implementate în acest domeniu, una din atribuții fiind și realizarea programului de dezvoltare a sistemului de control managerial al ANAF.



Recomandări

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”