Conducerea Camerei Deputaților a decis, miercuri, ca plenul să se pronunțe în privința scrisorii Procurorului General privind începerea urmăririi penale în cazul lui Adrian Năstrase, urmând a fi trimise spre dezbatere două rapoarte, unul al comisiei juridice și unul al membrilor PSD din comisie. Secretarul Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat la finalul ședinței Biroului Permanent, că după discuții și audierea președintelui comisiei juridice, Daniel Buda (PDL) și a vicepreședintelui Florin Iordache (PSD), Biroul Permanent al Camerei a decis ca în plenul acestui for să ajungă două raporte.
Astfel, plenul va dezbate un raport al comisiei juridice și un raport suplimentar al reprezentanmților PSD din comisia juridică, care fie nu au participat la ședința în care s-a discutat despre cazul Năstase fie au apreciat că nu au avut timp suficiet pentru a studia dosarele și argumentele Parchetului.