Conducerea centrală a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a făcut un apel la sucevenii din localitățile în care se desfășoară lucrări de intabulare gratuită a terenurilor să fie receptivi și deschiși pentru realizarea în bune condiții a acestui program. Prezent ieri la Suceava, directorul general adjunct al ANCPI, Ileana Spiroiu, a arătat că prin implementarea Programului național de cadastru și carte funciară se vor rezolva problemele generate în ultimii 25 de ani de aplicarea legilor fondului funciar și se va clarifica situația juridică a terenurilor de la nivelul unităților administrativ-teritoriale. „Unul din principalele avantaje ale acestui program este că după ce vom finaliza măsurarea tuturor terenurilor și înscrierea lor în cartea funciară vom reuși să realizăm dezideratul pe care îl are România de peste 25 de ani, și anume de a înțelege că fiecare proprietar are dreptul să dispună de dreptul lui de proprietate a unui imobil în condițiile oferite de constituție. Și aici vorbim de garantarea dreptului de proprietate a cetățeanului”, a spus Ileana Spiroiu. Ea a subliniat că pentru a se putea implementa în bune condiții acest program, cetățenii trebuie să fie prezenți la terenurile pe care le au atunci când se va solicita acest lucru, dar și la comisiile constituite la nivelul Prefecturii, al primăriilor sau Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară. „Cea mai mare problemă o avem în privința faptul că populația trebuie să conștientizeze beneficiile pe care le aduce acest program. Terenul pe care cetățeanul îl are de drept în actul de proprietate va deveni un bun cu care se poate gaja, pe care îl poate vinde sau de care poate dispune în folosul său”, a explicat directorul adjunct al ANCPI. În aceste condiții, Ileana Spiroiu a făcut un apel la cetățeni ca atunci când prestatorii care au încheiat contracte pentru implementarea acestui program îi cheamă pe oameni la primărie, aceștia să fie receptivi, dar în același timp „să deschidă porțile” atunci când se vor face măsurătorile pe teren. „Primarul, secretarul, specialistul care se ocupă la nivelul localității sunt informați, ei vor merge și vor face aceste lucruri publice în comunitatea locală, dar oamenii trebuie să înțeleagă că trebuie să participe”, a mai precizat Ileana Spiroiu.
51 de primării au încheiat deja contractele cu prestatorii de servicii de cadastru
Făcând referire la județul Suceava, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Vasile Mocanu, a arătat că instituția pe care o conduce are încheiate contracte de finanțare pentru acest program cu 80 de primării. Dintre acestea, 51 de primării au încheiat deja contracte de prestări servicii de cadastru, valoarea totală a acestor contracte fiind de aproximativ 4,8 milioane de lei. Vasile Mocanu a precizat că până în momentul de față în localitățile în care au contracte semnate se estimează că vor fi intabulate peste 80.000 de imobile. El a mai amintit că obiectivul principal al programului la nivel național este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor, terenurilor, clădirilor și apartamentelor în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
Nu în ultimul rând, prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, a ținut să sublinieze faptul că implementarea acestui program de cadastrare gratuită a terenurilor este extrem de importantă, ea amintind că nu mai puțin de 90% din problemele semnalate la audiențele ținute la instituția pe care o conduce sunt de fond funciar. „De asemenea, sunt în derulare proiecte pe programe operaționale, pentru atragerea de fonduri europene, unde în continuare primarii suceveni se confruntă cu probleme legate de natura juridică a terenurilor. De aceea eu îmi exprim speranța că acest program național de cadastrare gratuită își va atinge scopul și se vor clarifica problemele legate de fondul funciar”, a spus Mirela Adomnicăi. Ea a apreciat efortul depus de OCPI în implementarea programului de intabulare gratuită, precizând că din punctul de vedere al gradului de executare a lucrărilor de cadastrare, județul Suceava ocupă un loc fruntaș la nivel național.
Îndemn
Conducerea Agenției de Cadastru face apel la locuitorii județului să colaboreze pentru realizarea lucrărilor de intabulare a terenurilor






