Conducerea Adicost Distribution a pregătit în cele mai mici amănunte un plan de reorganizare care vizează relansarea firmei. Costel Chelaru, administratorul societății sucevene, a mărturisit că planul este creionat și că urmează să fie implementat.
„Sumele care vor acoperi datoriile vor fi obținute din închirierea spațiilor de depozitare, a mașinilor și a întregului parc logistic pe o perioadă de trei ani. De asemenea, dacă situația o va impune, luăm în calcul să scoatem la vânzare o serie de active care nu sunt de strictă necesitate”, a explicat Costel Chelaru.
Firma care va închiria logistica de la Adicost este tot din Suceava și a semnat deja o serie de contracte cu firme importante, printre care și Tuborg, pentru zona județului Neamț, iar în scurt timp vor fi perfectate contracte și cu alți distribuitori importanți de produse alimentare și băuturi alcoolice și răcoritoare. Costel Chelaru a anunțat că nu va avea nici o funcție sau acțiune în această firmă, dar a precizat că va colabora cu administratorii, având în vedere că are în spate o experiență de aproape 15 ani de zile în domeniul distribuției.
Adicost are de recuperat de la Bergenbier aproximativ un milion de euro
Dacă Bergenbier, fost furnizor principal al SC Adicost Distribution SRL Suceava, revendică datorii de circa 2,5 milioane de euro de la firma lui Costel Chelaru, puțină lume știe că există datorii și în sens invers. Mai exact, Bergenbier folosește pe piață ambalaje și materiale promoționale care aparțin de drept firmei Adicost. Valoarea acestora este de aproximativ un milion de euro, bani care în mod firesc ar trebui să intre în conturile SC Adicost Distribution SRL Suceava.
Litigiul dintre firma suceveană și producătorul Bergenbier a început în luna aprilie a acestui an și a plecat de la un fapt mai puțin obișnuit. În plină noapte, reprezentanți ai Bergenbier au intrat într-un depozit al Adicost de unde au luat mai multe bunuri, pe care reprezentanții firmei sucevene le-au recuperat a doua zi. Evenimentul a generat discuții aprinse și s-a soldat cu plângeri penale de ambele părți la Poliție, care trebuie să decidă dacă este vorba de vreo faptă penală. Ulterior, Bergenbier a introdus la plată un bilet în valoare de 7,5 miliarde de lei vechi, bani care nu au putut fi achitați integral în decurs de câteva zile și au dus la începerea procedurilor de reorganizare voluntară, la cererea administratorului SC Adicost Distribution SRL Suceava.