Șeful Ocolului Silvic Vatra Dornei, Adrian Todașcă, trimis în judecată săptămâna trecută, alături de alți patru ingineri silvici, sub acuzația că, în calitate de funcționari publici, erau implicați și în activități particulare de exploatare a fondului forestier, a găsit explicația la faptul că a încălcat legea: nu o cunoștea.
Potrivit rechizitoriului înaintat instanței de judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Todașcă a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese, fals intelectual, instigare în condițiile participației improprii la fals intelectual și uz de fals.
Anchetatorii susțin că șeful de ocol de la Vatra Dornei a achiziționat diferite suprafețe de pădure, aprobându-și singur documentele necesare exploatării materialului lemnos.
Opt dintre documentele semnate de Todașcă cuprind aspecte nereale, fiind menționat ca proprietar al fondului forestier exploatat o altă persoană decât proprietarul real al vegetației forestiere de pe respectivele terenuri.
De asemenea, explică procurorii în actele de sesizare a instanței, șeful de ocol i-a determinat pe mai mulți angajați ai instituției pe care o conducea să întocmească documente false.
În total, Adrian Todașcă, arată anchetatorii, s-a folosit de 23 de documente falsificate pentru a exploata material lemnos de pe suprafețele proprietate.
Cu toate acestea, „în cursul audierilor, învinuitul a arătat că regretă situația creată, în condițiile în care nu a cunoscut existența reglementărilor penale privitoare la conflictul de interese”.
În privința falsurilor, Todașcă, la fel ca și ceilalți inculpați, susține că ar fi luat mult timp întocmirea documentației pe numele lor, iar extragerea materialului lemnos produs accidentat (infestări, doborâturi, uscături, etc.) impunea urgență.
În afacerile sale, șeful Ocolului Silvic Vatra Dornei a avut drept partener o societate comercială, SC Aramaforest SRL, firmă condusă de cumnatul său.
Ceilalți inculpați, inginerii silvici Gheorghe Pintescu, Daniel Constantin Florescu, Dumitru Șincari și Iulian Cojoc, sunt acuzați în mare parte de aceleași lucruri.
Cei patru ingineri silvici au tras pentru societăți conduse de rude ori afini de-ai lor.
Gheorghe Pintescu, de exemplu, trăgea pentru SC Silvapin SRL, societate administrată de socrul său, Daniel Constantin Florescu avea interes să crească profiturile SC Cosminel Com SRL, firmă condusă de mama sa, Dumitru Șincari era suspect de implicat în activitățile SC Concept Prod SRL, societate administrată de fratele său, iar Iulian Cojoc punea umărul la dezvoltarea SC Crucenița SRL, firmă printre ai cărei administratori se număra și tatăl său.