Fotbal

Conducătorii suceveni au așteptări mari de la Adunarea Generală a FRF

Azi și mâine, Brașovul va găzdui Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal.
Cu acest prilej, delegații cluburilor de Liga a II-a și Liga a III-a, precum și cei ai Asociațiilor Județene de Fotbal, își vor alege viitorii reprezentanți în Comitetul Executiv.
„Ne bucură faptul că am fost invitați să participăm la această reuniune, cu atât mai mult cu cât vom avea șansa de a purta discuții și de a face propuneri pentru îmbunătățirea bunului mers al competițiilor fotbalistice interne. La fel cum s-a tot întâmplat în ultimii ani la Adunarea Generală, este de așteptat ca și de această dată, la presiunea delegaților din teritoriu, să se opereze eventuale modificări calendaristice și ale sistemului competițional. Cert este că trebuie găsite soluții urgente pentru ajutorarea fotbalului mic, pentru că, se știe, de la an la an tot mai multe echipe se desființează din cauza crizei financiare”, a declarat Ciprian Anton, managerul grupării de Liga a III-a Sporting Suceava.

Recomandări

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”

Șoldan anunță că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională