Comentariu

Conducătorii României, pe sub Arcul de Triumf



Conducătorii României, pe sub Arcul de Triumf
Conducătorii României, pe sub Arcul de Triumf

România trăiește un moment binecuvântat, dar neconștientizat al Istoriei sale: pentru prima dată (ne) sunt contemporani patru Conducători care respiră același aer.
Pe site-ul Președinției există o fotografie unică, datată 8 aprilie 2005, care-i înfățișează, laolaltă și, culmea, zâmbitori, pe regele Mihai și pe președinții Traian Băsescu, Ion Iliescu și Emil Constaninescu. Patru chipuri, patru expresii, patru atitudini. Patru personaje care s-au identificat, la un moment sau altul al vieții lor, cu destinul Patriei.
Grația divină și Papa Ioan Paul al II-lea au fost cei care au înfăptuit acest miracol. Românii pot mărturisi, cu mâna pe inimă, că polonezul a fost un sfânt, măcar pentru atâta lucru. I-a adunat sub cupola Vaticanului, ca un dar postum pentru noi, pe Cezari.
Dar pronia nu face ce e la îndemâna oamenilor. Nicolo Machiavelli i-ar spune Principelui: “Restul trebuie să-l faceți Dumneavoastră. Dumnezeu nu vrea să facă totul pentru ca să nu ne ia nouă libertatea acțiunii și partea de glorie ce ni se cuvine”.
Indiferent de felul în care se percep reciproc și indiferent de modul în care îi percep “supușii”, Conducătorii sunt cei care ne întruchipează sau ne-au întruchipat instituțional și care ne vor bântui viitorul.
Din păcate, dincolo de poză, acești Păstori nu se respectă reciproc și, prin aceasta, arată prea puțină deferență față de poporul lor.
Nu ar exista un singur român care să condamne constituirea, la Cotroceni, a unui Sfat consultativ al șefilor statului. Se vor putea ignora sau antipatiza în continuare, în sinea lor, dar ar arăta că ne iubesc pe noi.
La fel de bine, chiar dacă am îndrăzni prea mult, “foștii” ar putea fi prezenți în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, măcar fără drept de veto.
La 8 aprilie 2005, patru români au zâmbit stânjeniți de ei înșiși la o înmormântare.
În prezent, unul s-a predat posterității și manualelor de istorie, iar ceilalți trei se înjură reciproc.
Îmi asum patetismul, dar le urez tuturor să defileze împreună pe sub Arcul de Triumf. Eventual, la braț cu Voronin.
Alexandru Purcăruș



Recomandări

Elisabeth Cardoso Jordăo, Ambasador acreditat al Marelui Ducat de Luxemburg în România: „Relațiile diplomatice dintre România și Marele Ducat de Luxemburg sunt excelente, cele două state putând să se asocieze oricând în proiecte comune ce țin de int

Ponta: Noul partid nu se va mai înființa, era un scenariu pentru varianta Geoană – șef PSD