Secretarul american de Stat, Condolezza Rice, a avertizat că Statele Unite ar putea acționa independent de Consiliul de Securitate al ONU, pentru a exercita presiuni asupra Iranului și a determina regimul de la Teheran să renunțe la programul nuclear, relatează Reuters.
Rice, care a participat duminică la mai multe dezbateri televizate, a declarat că Statele Unite dispun încă de o serie de măsuri diplomatice pe care le-ar putea impune împotriva Iranului prin intermediul Consiliului de Securitate al ONU. Totuși, în cazul în care instituția nu va acționa suficient de repede, Washingtonul și aliații lui nu vor aștepta.
„Cred că avem la dispoziție, în Consiliul de Securitate, o mulțime de măsuri diplomatice, dar și state cu aceleași idei care sunt capabile și dornice să ia în considerare măsuri suplimentare în cazul în care Consiliul de Securitate nu acționează suficient de repede”, a declarat Rice pentru postul de televiziune CBS.
Secretarul american de Stat a acuzat Iranul că amăgește comunitatea internațională, afirmând că a avut suficient timp la dispoziție pentru a se conforma solicitărilor de a suspenda activitățile nucleare.
Statele Unite consideră că Iranul încearcă să dezvolte arme nucleare, în timp ce regimul de la Teheran susține că programul său urmărește în mod exclusiv scopuri civile.
Statele Unite, Marea Britanie și Franța doresc adoptarea unei noi rezoluții a Consiliului de Securitate, care să ceară Teheranului renunțarea activităților de îmbogățire a uraniului. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat, săptămâna trecută, că Iranul a sfidat ultimatumul acordat de Consiliul de Securitate pentru suspendarea programului de îmbogățire a uraniului.
Noua rezoluție ar trebui să se bazeze pe Capitolul VII al Cartei ONU, care permite folosirea forței în cazul în care în care nu este respectată. Pentru a obține însă o astfel de rezoluție, Statele Unite trebuie să depășească amenințările de folosire a dreptului de veto de către Rusia și China.
Iranul și-a reînnoit atitudinea sfidătoare duminică, promițând să ignore orice astfel de rezoluție și să răspunde cu un atac unei eventuale ofensive. Anterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Hamid Reza Asefi, sugerase că Teheranul ar putea lua încă în considerare propunerea de a îmbogăți uraniul pe teritoriul Rusiei.
În pofida atitudinii sfidătoare a autorităților iraniene, Rice a declarat că acestea încearcă să evite izolarea internațională. Ea a contestat o declarație a predecesorului său, Colin Powell, potrivit căreia Iranul pare dispus să accepte sancțiuni pentru a-și continua programul nuclear.
„Când iranienii spun lucruri precum «Nu ne pasă dacă se adoptă sancțiuni”, mă întreb de ce se străduiesc să evite Consiliul de Securitate?”, a declarat Rice pentru CBS.
Potrivit ministrului adjunct al Petrolului, Mohammad Hadi Nejad-Hosseinian, există riscuri minore de adoptare a unor sancțiuni împotriva sectorului energetic iranian, deoarece prețul petrolului ar putea atinge valori record.
Rice consideră însă că nimeni nu se gândește la sancțiuni împotriva sectorului petrolier sau a celui de gaze naturale, adăugând că există alte opțiuni.
Ea a evitat să răspundă dacă este de acord cu premierul israelian, Ehud Olmert, care susține că președintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, este psihopat, dar a precizat că, în opinia ei, comportamentul acestuia intensifică îngrijorarea la nivel internațional în legătură cu intenția țării sale de a se dota cu arma nucleară.
„Nu am nici o idee. Nu l-am văzut și nici nu am discutat cu el”, a declarat Rice pentru postul de televiziune CNN. „Știu doar că nimeni nu vorbește într-o companie politicoasă în acest mod și că reprezintă în mod inadecvat regimul iranian”, a adăugat ea.
Condoleezza Rice avertizează că SUA ar putea acționa independent de ONU
