Condițiile de călătorie în Israel



Ministerul român al Afacerilor Externe amintește, cu ocazia apropierii sărbătorilor de Paști, că de la 1 martie a intrat în vigoare regimul de călătorii fără vize pentru cetățenii români care se deplasează în scop turistic pe teritoriul Statului Israel.
MAE amintește că „cetățenii români care doresc să intre pe teritoriul Statului Israel în alte scopuri sau cu intenția de a rămâne pentru o perioadă mai îndelungată de 90 de zile trebuie să obțină în continuare vizele corespunzătoare de la misiunile diplomatice și oficiile consulare israeliene”.
Ministerul de Externe precizează că, potrivit Ambasadei israeliene la București, patru categorii de cetățeni români vor trebui să contacteze autoritățile israeliene înainte de a pleca în călătorie: persoanele care au lucrat în Israel, persoanele care au fost expulzate din acest stat, persoanele care au locuit ilegal acolo și persoanele care doresc să viziteze un cetățean român din Israel.
Instituțiile care pot oferi informații suplimentare sunt Ambasada Statului Israel la București, MAE israelian și Ministerul de Interne israelian.