Case sociale

Condiții decente pentru săracii Sucevei

Prima casă modulară va fi dată în folosinţă în Iţcani
Prima casă modulară va fi dată în folosinţă în Iţcani

– Prima casă de acest gen va fi dată în folosință la finele anului, în Ițcani
Programul de construire a noi locuințe sociale în municipiul Suceava se va concretiza până la finele lunii decembrie, când va fi dată în folosință prima casă modulară, pe structură ușoară, realizată de Primărie pe strada Sublocotenent Turturică, în cartierul Ițcani.
Casale, cu parter, etaj și mansardă, au amenajate patru apartamente cu câte două camere, băi, holuri, bucătării și debara.
Locuințele spațioase au o izolație termică foarte bună, au căldura asigurată prin sobe pe lemne, geamuri termopan, iar băile, cu gresie și faianță, vor fi dotate cu dușuri și cadă.
“Numărul mare de cereri pentru locuințe ne-a determinat să găsim o soluție cât mai bună pentru a rezolva cazurile sociale a celor care au mulți copii, nu au o locuință proprie și care nu fac față facturilor de întreținere de la bloc. În aceste locuințe nu doar că vor avea de plătit o chirie foarte mică, ci și facturile vor fi foarte mici, pentru că încălzirea este asigurată pe lemne, iar pierderile de căldură sunt foarte mici”, a declarat viceprimarul Angela Zarojanu, care a inițiat acest proiect.
12 apartamente noi, realizate cu prețul a 5 apartamente vechi
Anul acesta, municipalitatea suceveană a început construirea a trei astfel de case, cu un număr de 12 apartamente, din care patru în Ițcani și opt în Burdujeni, pe strada 22 Decembrie, valoarea totală a investiției fiind de 7,9 miliarde de lei vechi. Practic, la prețurile din Suceava, din acești bani abia dacă ar fi putut fi achiziționate 5-6 apartamente de bloc, vechi, fără nici un fel de îmbunătățiri.
“Costurile sunt mult mai mici decât în cazul unor apartamente de bloc, tocmai de aceea intenționăm ca anul viitor să construim mai multe asemenea locuințe, mai ales că nu ne trebuie de fiecare dată un proiect nou, pentru că structura acestora este una modulară, proiectul fiind ușor adaptabil oricărui tip de teren”, a precizat Angela Zarojanu.
De altfel, în bugetul pe anul viitor va fi alocată o sumă mai mare de bani pentru astfel de locuințe, fiind deja identificate noi parcele de teren din proprietatea Primăriei, pe care pot fi ridicate astfel de case moderne.
Cum casa de pe strada Sublocotenent Turturică este aproape finalizată, Primăria intenționează să repartizeze locuințele unor familii sărace, în preajma Crăciunului.

Interior în lucru
Interior în lucru
Prima casă modulară va fi dată în folosinţă în Iţcani
Prima casă modulară va fi dată în folosinţă în Iţcani

Recomandări

Trai ca-n Evul Mediu, dar la bloc – apartament debranșat de la toate utilitățile, posibil focar de boli, în municipiul Suceava

Blocul cu locuințe de serviciu pentru profesori și medici din Siret va fi finalizat în mai puțin de două luni