Un tânăr din municipiul Vatra Dornei, condamnat la nu mai puțin de 30 de ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, va „evada” mâine după-amiază din spatele zidurilor Penitenciarului Botoșani și va juca unul dintre rolurile principale ale unei piese de teatru, a cărei premieră va avea loc pe scena teatrului Național Mihai Eminescu din localitate.
Cătălin Ifrim (27 de ani) va juca în piesa „Conul Leonida față cu reacțiunea” –I.L. Caragiale, alături de alți doi deținuți, suceveanul fiind unul dintre membrii de bază ai trupei de teatru a penitenciarului botoșănean.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului, inspectorul principal Iulian Dărîngă, a anunțat că premiera va avea loc mâine, începând cu ora 18:00.
Cătălin Ifrim avea 19 ani când a fost încarcerat la Botoșani, după ce la data de 8 iulie 2000, împreună cu un alt tânăr din Vatra Dornei, au spart locuința a doi pensionari din localitate, Georg și Domnica Schuster, ambii în vârstă de 61 de ani.
Deși știau că proprietarii nu sunt acasă, Ifrim și complicele său i-au găsit pe cei doi pensionari dormind și au început să-i lovească cu un târnăcop și un ciocan, lăsându-i lați lângă pat.
„Nu a fost ceva premeditat, nu știam că o să se ajungă acolo. M-am speriat și eu de mine, și familia mea și cei care m-au cunoscut. Nu știu dacă o să găsesc într-o zi o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat atunci”, își amintește Cătălin.
„Încarcerat” în bibliotecă Au trecut opt ani de atunci, iar tânărul și-a descoperit vocația de a scrie poezii și a juca teatru în spatele gratiilor și a sârmei ghimpate.
În prezent, Cătălin Ifrim își petrece mare parte din timp în biblioteca penitenciarului, citind și scriind poezii. Spre sfârșitul anului 2006, și-a lansat, de altfel, și prima sa carte de versuri, „Luminozitatea Umbrei”.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Botoșani a anunțat că, tot joi, de data aceasta începând cu ora 17:00, în foaierul teatrului botoșănean, va avea loc și o expoziție de pictură și grafică, „Artă și speranță”, unde vor expune cinci deținuți, din care doi din județul Suceava.






