Alcool și violență

Condamnat la închisoare cu suspendare, bătăușul de la Club Ranch a înjunghiat un tânăr în același local



Club Ranch
Club Ranch

Condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că, alături de alți doi indivizi, au snopit în bătaie, la începutul anului trecut, un tânăr în Clubul Ranch de pe strada Universității, din municipiul Suceava, Daniel Maruseac (31 de ani), din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, a recidivat zilele trecute și a fost protagonistul unui nou scandal în același local.
De data aceasta, Maruseac, în prezent dispărut de la domiciliu, este acuzat că a sărit la bătaie la doi tineri, pe unul dintre aceștia înjunghiindu-l.
La agresiune a participat și un alt individ care a fost implicat și în bătaia din ianuarie 2011, un anume Ioan Ștefanov (28 de ani), tot din Suceava, care ar fi lovit victimele cu un baston telescopic.
Ștefanov a fost arestat în noaptea de luni spre marți pentru 29 de zile, iar procurorii se pregătesc să ceară mandat de arestare în lipsă și pe numele lui Daniel Maruseac, care a dispărut fără urmă din noaptea ultimului scandal pe care l-a provocat.
Un alt tânăr, Robert Nicolae Morari, din municipiul Suceava, acuzat că se afla în aceeași tabără cu Maruseac și Ștefanov, a primit interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu pentru 29 de zile.
Unul lovea cu cuțitul, altul cu un baston telescopic, iar al treilea arunca cu scaune
Agresiunea a avut loc în dimineața celei de-a doua zi de Paști, întregul incident fiind surprins de camerele de supraveghere ale localului.
În jurul orei 6.30, administratorul clubului a sunat la 112 și a sesizat că mai mulți tineri provoacă scandal în local.
Polițiștii ajunși la fața locului au găsit mai mulți tineri, un anume Florin Șlei, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Suceava, și un anume Laurențiu-Florin Mateiciuc (30 de ani), din comuna Șcheia. Acesta din urmă a fost și victima agresiunii de la începutul anului trecut, însă atunci și-a retras plângerea.
Cei doi tineri au fost duși la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava, Șlei fiind diagnosticat cu plagă înjunghiată zona lombară stângă și halenă alcoolică, iar Mateiciuc cu traumatism cranio-cerebral prin agresiune, hematom epicranian parietal stâng, plagă contuză frontală, plagă contuză buza superioară, escoriații și echimoze multiple torace posterior”.
Potrivit scenariului conturat din primele cercetări, a fost vorba de trei agresori, Daniel Maruseac, Ioan Ștefanov și Robert Nicolae Morari.
Primul l-ar fi înjunghiat pe Șlei, al doilea a lovit victimele cu un baston telescopic, iar al treilea a aruncat cu un scaun în direcția victimelor.


Club Ranch
Club Ranch
Club Ranch
Club Ranch


Recomandări