Ani grei de pușcărie. Individul care a tâlhărit și omorât o bătrână de 80 de ani din comuna Vama a fost condamnat de judecătorii de la Tribunalul Suceava la 25 de ani de închisoare.
Ilie Luțu, de 34 de ani, din Berchișești, fusese trimis în judecată după ce în luna noiembrie a anului trecut a ucis-o pe Eleonora Țebrean, o femeie care locuia singură în casa ei din Molid.
Trupul neînsuflețit al octogenarei a fost descoperit în după-amiaza zilei de 1 noiembrie și, pentru că locuința se afla în apropierea drumului european 576, anchetatorii au bănuit inițial că autorul crimei ar fi unul dintre muncitorii care lucrau la reabilitarea arterei rutiere.
După cercetări amănunțite s-a stabilit însă că autorul faptei este Ilie Luțu, care a intrat în casa femeii de 80 de ani cu gândul să-i ia banii. Pentru că bătrâna a încercat să-și alerteze vecinii țipând, agresorul a lovit-o de mai multe ori, leziunile provocate fiindu-i fatale Eleonorei Țebrean.
Bărbatul a încercat să scape și s-a refugiat la o stână din județul Cluj, numai că polițiștii au reușit să-l prindă după aproximativ 3 săptămâni, iar judecătorii au emis pe numele său mandat de arestare.
Hotărârea de condamnare a lui Ilie Luțu la 25 de ani de pușcărie pentru infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, pronunțată de Tribunalul Suceava, nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel.





