Judecătorii de la Tribunalul Suceava au dat marți soluția într-un dosar care îi viza pe mai mulți indivizi care duceau fete, unele minore, la prostituție în străinătate. Într-un singur caz s-a constatat că a intervenit prescripția faptelor ca urmare a deciziei Curții Constituționale. În rest, au fost aplicate pedepse aspre, cu mențiunea că soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava. Faptele au fost comise în perioada 2014-2016, iar dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism Suceava. Iată și condamnările din acest dosar:
– Vasile Marius Ganea, zis ”Mace”, a primit 13 ani de pușcărie pentru mai multe infracțiuni
– Andreea Izabela Alexandru a primit 11 ani și 4 luni
– Ilie Edison, zis ”Edi”, a fost condamnat la 8 ani de închisoare
– Leonard Cobzariu, zis ”Didi”, a primit 12 ani și 8 luni de închisoare
– Marius Scripcaru, zis ”Capac”, a fost condamnat la 12 ani de închisoare
– Florina Andreea Drăgoi a primit o condamnare de 8 ani de închisoare
– Ion Coman, zis ”Bălălău”, a fost condamnat la 9 ani de închisoare
– Gheorghe Stancu, zis ”Gică”, a fost condamnat la 9 ani de închisoare
– Încetează procesul penal față de Alberto Ionuț Stancu, zis ”Crax”, ca urmare a intervenirii prescripției faptei.
Au fost identificate 14 victime, din care șapte minore, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, care s-au prostituat în Suceava, Prahova, Buzău și în Atena – Grecia.
Pe lângă trafic de persoane și trafic de minori, în dosar s-au derulat cercetări și pentru infracțiunile de proxenetism, constituire de grup infracțional organizat, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, dar și act sexual cu minor.
Fete vulnerabile, din centre de plasament și familii dezorganizate
Anchetatorii au explicat că indivizii căutau fete cât mai vulnerabile posibil, care proveneau din centre școlare (școli speciale), erau date în plasament ori proveneau din familii dezorganizate. O parte dintre victime aveau și deficiențe mintale ușoare, au arătat anchetatorii.
Membrii grupării căutau astfel de fete pentru ca cea mai mare parte a banilor proveniți din prostituție să ajungă la ei.
Fetelor care au fost duse în Grecia li s-a promis că vor avea un loc de muncă bine plătit, din afara sferei prostituției. Pe cele care erau dispuse să facă sex pe bani traficanții le racolau pentru a practica prostituția în folosul lor, promițându-le protecție și clienți mai mulți, aduși de ei.
În alte situații, pentru a întări convingerea victimelor, traficanții au adoptat metoda „Loverboy”, folosindu-se de atașamentul emoțional al acestora pentru a le determina sau a le obliga să se prostitueze în folosul lor. Așa se face că fetele deveneau un soi de prostituate din dragoste. Întâi credeau că au o relație în adevăratul sens al cuvântului cu un bărbat, iar apoi ajungeau să se prostitueze pentru binele cuplului, pentru o viitoare viață bună promisă de cel care le exploata.
Condamnări grele pentru o grupare care ducea fete la prostituție după metoda ”Loverboy”
