Condamnări cu suspendare și achitări într-un dosar ”antic” cu fapte de contrabandă

Condamnări cu suspendare și achitări într-un dosar ”antic” cu fapte de contrabandă
Condamnări cu suspendare și achitări într-un dosar ”antic” cu fapte de contrabandă

Un dosar vechi de 11 ani a fost soluționat, și acesta parțial, într-o primă fază de judecată. Este vorba de un dosar care privește contrabanda cu țigări, fapte care ar fi fost comise în 2011, și care a fost trimis în judecată, apoi retrimis la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava pentru refacerea cercetării penale și retrimis în instanță în cursul anului 2020. Din cele 9 persoane pentru care Tribunalul Suceava s-a pronunțat, două au fost achitate, iar restul au primit condamnări cu suspendare. Un singur bărbat ar trebui să stea după gratii, dar pentru că mai are alte condamnări cu suspendare, care au fost revocate acum de judecătorul de la Tribunalul Suceava. Mai trebuie spus că pedepsele nu sunt definitive și pot fi contestate la Curtea de Apel Suceava. Iată care sunt condamnările:
Daniel Pătrăucean – 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Gheorghe Marinel Știrban – 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere
Ion Cotos, zis ”Ionică” – 5 ani de închisoare cu executare și 3.000 de lei amendă penală
Ioan Hasna – 1 an și 6 luni cu suspendare sub supraveghere
Petrică-Sorin Hasna – un an cu suspendare sub supraveghere
Ionuț Pisariuc – 2 ani cu suspendare sub supraveghere
Vasile Hurjui – 2 ani cu suspendare sub supraveghere
Cătălin-Vasilică Anghelina – un an cu suspendare
Călin Lucian Mărginean – achitat
Marius-Costel Ilișan – achitat.
În dosar mai sunt trimise în judecată alte 12 persoane, pentru care s-a dispus disjungerea și formarea unui alt dosar.
– Pentru ce au fost trimiși în judecată
Anchetatorii spun că mai mulți cetățeni români și ucraineni au constituit o grupare care avea ca scop obținerea de bani prin contrabandă cu țigări.
„Au introdus ilegal pe teritoriul României, peste frontiera verde sau prin Punctul de Trecere al Frontierei Siret, cantități însemnate de țigarete provenind din Republica Moldova și Ucraina”, au arătat acum 11 ani cei de la DIICOT Suceava.
Țigările ajungeau la magazine din orașul Roman și comunele limitrofe, printre care și la societatea soției unui polițist din cadrul IPJ Neamț, acesta din urmă anunțând de fiecare dată când erau organizate controale. Rețeaua anihilată a fost monitorizată timp de aproape un an.
În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate următoarele bunuri: 31.329 de pachete de țigări, 20.000 de euro, 119.612 lei, 5.010 grivne, 218 telefoane mobile, 104 cartele SIM românești și două ucrainene, o sabie artizanală, 38 hard disk-uri și laptop-uri, 35 de chingi folosite la transportul baxurilor de țigarete, zece autoturisme și un pistol din categoria celor neletale.

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut
Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul