Procesul lui Nicolae Florentin Muscă, individul în vârstă de 29 de ani, din Măzănăești, acuzat că a violat și a ucis mai multe femei, și-a consumat ieri un nou episod. Tribunalul Suceava a analizat cererea de prelungire a perioadei de arest, dar și solicitările de despăgubiri formulate de o parte din rudele femeilor care au căzut victime dezaxatului sexual. Pe toată durata derulării ședinței de judecată, Muscă a stat cu capul plecat în boxa acuzaților, mărginindu-se să declare doar că este de acord să stea și mai departe după gratii. În schimb, rudele femeilor abuzate sexual și omorâte au cerut despăgubiri de peste un miliard de lei vechi și condamnarea pe viață a agresorului.
„Să fie condamnat pe viață. Trebuia să se bage cu capul într-un gard, nu să omoare femei”, a fost strigătul de furie al oamenilor afectați de nebunia lui Florentin Muscă.
Aceștia și-au exprimat nemulțumirea și vizavi de mama agresorului. „Dacă știa ce are acasă, de ce a garantat pentru el și l-a scos din închisoare cu 700 de zile mai devreme înainte de a-și termina pedeapsa?”, a fost întrebarea fără răspuns rostită de rude.
Și-a recunoscut toate faptele
În pledoaria sa, procurorul de caz a cerut condamnarea lui Muscă pentru toate cele zece infracțiuni pentru care s-a luat decizia trimiterii în judecată. La rândul ei, avocata din oficiu a agresorului a cerut o pedeapsă spre minimul prevăzut de lege, invocând și problemele de sănătate, de ordin psihic, de care suferă clientul ei. De remarcat că Florentin Muscă nu a fost prea comunicativ nici cu avocata și nici cu instanța de judecată. El și-a recunoscut toate faptele de care este acuzat și a precizat doar că soarta sa „rămâne la aprecierea instanței”.
Faptele pentru care este judecat Muscă s-au petrecut la începutul lunii iunie 2010. În decurs de numai șase zile, acesta a atacat patru femei, două dintre acestea fiind găsite fără suflare, una într-un tub colector de beton, cealaltă carbonizată în casa-i mistuită de flăcări.
Prima victimă era mamă a trei copii minori
Muscă a ieșit din penitenciar în august 2009, având un rest de pedeapsă de 737 de zile, dintr-o condamnare de șase ani de închisoare, pentru că a sechestrat într-un lan de porumb și violat o adolescentă în vârstă de 17 ani.
Pe 4 iunie, Muscă a atacat-o pe Ilenuța Nuțu, de 42 de ani, din Cornu Luncii, în timp ce aceasta prășea singură pe câmp.
A bătut-o, a violat-o, a strâns-o de gât, după care i-a ascuns cadavrul într-un tub colector de beton dintr-un șanț de irigare de pe câmpurile de pe raza satului Băișești.
A fugit de polițiști
La două zile de la crimă, după ce s-a găsit cadavrul Ilenuței Nuțu, anchetatorii au făcut o listă de suspecți, printre aceștia aflându-se și Nicolae Florentin Muscă. În momentul în care i-a văzut pe polițiști la poartă, Muscă a fugit și a dispărut de acasă. În zilele următoare, susțin anchetatorii, suspectul lor a stat ascuns prin diverse locuri, inclusiv case nelocuite de pe raza comunei Drăgoiești. Din casa unei consătence, a furat o rangă și un clește, și a intrat prin efracție și într-un alt imobil din Drăgoiești, din care a adunat mai multe bunuri pe care vroia să le fure.
În noaptea de 8/9 iunie a.c., a intrat în casa unei bătrâne de 90 de ani, din Măzănăești, în locuință aflându-se și fiica acesteia, în vârstă de 68 de ani. Le-a lovit pe cele două bătrâne, iar pe aceasta din urmă a încercat să o violeze, iar apoi să dea foc locuinței.
A violat-o, a sugrumat-o și i-a dat foc
Deși urmărit de o mulțime de oameni ai legii, Nicolae Florentin Muscă s-a ascuns într-o zonă cu vegetație mai înaltă, pe raza satului Pocoleni din comuna Rădășeni, iar mai apoi într-o casă în construcție. La scurt timp a urmat o nouă victimă, Maria Alexandru, de 53 de ani, în noaptea de 10/11 iunie. După ce a spart unul dintre geamurile locuinței femeii, a intrat în casă și s-a dus direct în camera în care dormea victima. A obligat-o să se dezbrace, a violat-o, iar după ce și-a satisfăcut poftele bolnave, a sugrumat-o. După ce a sustras două telefoane mobile, o geantă de voiaj, diverse alimente și haine din casă, a dat foc locuinței, pentru a-și șterge urmele.
A fost prins de polițiști după câteva ore, după o urmărire de peste șapte km.
Cu capul plecat
Condamnare pe viață pentru ucigașul și violatorul Florentin Muscă
