Un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Suceava, a fost condamnat zilele trecute la doi ani de închisoare după ce a încercat să tâlhărească o femeie pe stradă, mușcându-și victima de deget, judecătorii adăugând la pedeapsă și un rest de doi ani și patru luni de închisoare rămași neexecutați dintr-o faptă penală mai veche.
Inculpatul, Anton Ilie Cătălin, va avea de executat în total patru ani și patru luni de închisoare, sentința nefiind însă definitivă și putând fi atacată la instnața superioară.
Fapta pentru care a ajuns în spatele gratiilor s-a petrecut pe 19 dcembrie 2011, atunci când a atacat-o pe stradă, în cartierul Burdujeni, pe Aurelia S., în vârstă de 37 de ani.
Din scenariul conturat de anchetatori, atacatorul a venit de la spate, și-a trântit victima la pământ, s-a lăsat peste ea și, ținând-o cu o mână de față și acoperindu-i gura, a încercat să-i smulgă poșeta de pe umăr.
Femeia s-a împotrivit însă și a reușit să se întoarcă și să țipe după ajutor, zgâriindu-l pe față pe agresor. În încăierarea dintre cei doi, susțin anchetatorii, autorul a mușcat-o de deget pe femeie, însă a fost nevoit să renunțe la planul său și să fugă, după ce țipetele victimei au alertat mai mulți trecători.
Suspectul a fost prins a doua zi de polițiști, fiind reținut și ulterior arestat preventiv.
El fusese eliberat condiționat din penitenciar, sub supraveghere, cu un rest de pedeapsă de doi ani și patru luni de închisoare.