Concursurile pentru ocuparea posturilor de inspector general școlar vor fi organizate după 15 septembrie, în loc de 20 – 25 august, din cauza perioadei încărcate în care au loc concursul de titularizare, organizarea clasei pregătitoare, a doua sesiune de bacalaureat și mișcarea de personal.
„Am hotărât să mutăm concursul pentru ocuparea posturilor de inspector general școlar după întâlnirea pe care am avut-o în 19 iulie cu șefii inspectoratelor școlare județene și cel al municipiului București. În august, inspectorii generali sunt implicați în foarte multe activități, precum concursul de titularizare, a doua sesiune a examenului de bacalaureat, organizarea clasei pregătitoare, dar și mișcarea de personal”, a declarat ieri, pentru MEDIAFAX, Stelian Fedorca, secretar de stat în Ministerul Educației.
În acest context, Ministerul Educației a hotărât amânarea, până la o dată ce va fi anunțată, a concursului pentru ocuparea celor 42 de posturi de inspector general școlar din inspectoratele școlare județene și al municipiului București, se arată în nota transmisă inspectoratelor școlare de către secretarul de stat pentru învățământ preuniveristar, Stelian Fedorca.
În 30 mai, ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, anunța că un concurs pentru inspectorii școlari este necesar în vederea eliminării numirilor politice pe astfel de funcții. Pop a precizat atunci că ministerul va organiza concursul în perioada 20 – 25 august, iar în lunile septembrie și octombrie vor fi inițiate concursuri pentru posturile de inspector școlar adjunct și director de unitate școlară, câștigătorii urmând astfel să aibă stabilitate pe o perioadă de patru ani.