Mii de turiști și localnici au luat cu asalt cele trei pârtii din Vatra Dornei, în perioada 15 – 18 februarie, oameni care au participat la concertele de muzică ușoară și populară și la concursurile propuse de organizatori, în cadrul evenimentului Serbările Zăpezii, ediția a XXXIV-a. Serbările Zăpezii, organizate de Primăria Vatra Dornei, au continuat de fapt manifestările cultural – sportive care au avut loc în cadrul „Dorna Winter Fest”, festival ce a debutat la începutul lunii decembrie 2017.
Pe Pârtia de Schi Veverița a avut loc joi și vineri a treia ediție a Cupei Dorna Medical (cu premii totale de 15.000 lei), eveniment ce a dat startul celei de-a XXXIV-a ediții a Serbărilor Zăpezii. Trofeul competiției a fost obținut de Gabriel Todașcă, care la finalul celor două manșe a avut cel mai bun timp al traseului.
Membrii ”Vatra Dornei Tineret”, aplaudați și premiați
Prezentatorul întregului eveniment a fost Doru Bighiu, de la Orion FM, radioul din Țara Dornelor. Sâmbătă seară, Doru Bighiu le-a reamintit dornenilor că din cei 25 de sportivi care reprezintă România la Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud, șase au origini dornene sau sunt de la cluburi sportive din Vatra Dornei, ”ceea ce ne face să fim extrem de mândri”. Doru Bighiu a mai spus că Vatra Dornei se mândrește și cu tinerii din Asociația ”Vatra Dornei Tineret”, din care fac parte elevi de la Liceul Teoretic ”Ion Luca” și nu numai, tineri care de fiecare dată când societatea o cere răspund prezent și participă la acțiuni umanitare sau la alte evenimente pe care Vatra Dornei le găzduiește pe parcursul anului. Membrii Asociației ”Vatra Dornei Tineret” (VDT) au fost chemați pe scenă și aplaudați de tot publicul aflat la eveniment, „pentru că sunt tineri de toată isprava”. Tinerii din acest club se implică nu doar în activități umanitare, sociale, dar și în activități artistice și sportive. Pe scenă a fost invitat, felicitat și aplaudat și Cristian Huțan, inițiatorul ”Vatra Dornei Tineret”, care este și membru al Serviciului de Salvamont din municipiul Vatra Dornei.Tinerii voluntari au cântat apoi Imnul VDT, după care pe scenă a urcat primarul Ilie Boncheș, care le-a oferit tinerilor o diplomă de excelență și un premiu în bani. ”Vreme de vis, de basm la Vatra Dornei, vreme de petrecere, împreună cu tot publicul aflat la Serbările Zăpezii de la Vatra Dornei”, a spus primarul, după care i-a felicitat pe tinerii voluntari de la ”Vatra Dornei Tineret”. ”Vă doresc succes din suflet. Să rămâneți la fel de inimoși, de activi în tot ceea ce faceți”, a fost îndemnul primarului Boncheș pentru tinerii din Asociația ”Vatra Dornei Tineret”.
Muzică, vin fiert, bună dispoziție
Serbările Zăpezii, ediția a XXXIV-a, au început cu chef și voie bună vineri, 16 februarie, cu „Winter Party”, cu DJ Michael Star, în Parcul Municipal, în imediata apropiere a Izvorului Sentinela și a Cazinoului, acolo unde sâmbătă, într-un număr foarte mare, publicul a aplaudat evoluția mai multor artiști cunoscuți, DeepCentral și Alexandra Ungureanu&Crush. Doru Todoruț, solistul trupei DeepCentral, a fost sărbătorit la Serbările Zăpezii. Surpriza, pusă la cale de prezentatorul evenimentului, Doru Bighiu, împreună cu Patiseriile „Aura”, a fost apreciată de solist, acesta postând o imagine pe contul de Instagram cu tortul sub formă de portativ și microfon. Cunoscuta interpretă Alexandra Ungureanu, împreună cu Crush, a oferit publicului care a umplut până la refuz Parcul Municipal un spectacol pe cinste. Oamenii au cântat și au aplaudat minute în șir prestația frumoasei cântărețe, care a reușit să încingă spiritele printre admiratori. Cei mai aproape de artistă, de scenă, au fost și cei mai înfocați admiratori, adolescenți, tineri care au cântat împreună cu artista piese precum ”I need you more”, „Hello”, ”Aprinde dragostea” etc.
Și comercianții, cei care i-au delectat pe turiști cu vin fiert cu scorțișoară, cuișoare, portocale și mere, dar și cârnăciori, pastrame, fasole cu cîrnați, scrijele au fost mulțumiți că au avut cui să vândă bunătățile. Turiștii au așteptat la coadă, mai ales sâmbătă și duminică, după lăsarea întunericului, pentru a cumpăra un ceai fierbinte sau un vin fiert. Organizatorii au pregătit pentru sâmbătă seară și un concurs de tăiat lemne cu fierăstrăul sau joagărul, la care s-au înscris mai mulți tineri, printre care și o fată. Marian Cioată și Alex Talpan au fost, la final, câștigătorii concursului de tăiat lemne cu joagărul. În competiție s-au înscris opt echipe a câte doi concurenți.
Explozie de lumină și culoare
Înainte de concertele susținute de invitații speciali, sâmbătă seară pe scenă a evoluat și Cosmin Agache, finalist în prima ediție a concursului „Românii au talent”, împreună cu un prieten pasionat de beatbox (percuție vocală). Seara de sâmbătă s-a încheiat, după concertul Alexandra Ungureanu&Crush, cu un foc de artificii mult așteptat de cei prezenți în Parcul Municipal, oameni care nu-și puteau desprinde ochii de pe cer, pentru a nu pierde nimic din feeria de luminițe colorate. Explozie de lumină, culoare, muzică, zeci de minute, în cadrul Serbărilor Zăpezii la Vatra Dornei. Dacă mai luăm în calcul și faptul că în zonă se mai afla încă Bradul de Crăciun, plin de luminițe, artificiile au fost cele care au dus publicul cu gândul la o noapte de Revelion… de februarie.
Ziua de duminică a fost rezervată spectacolelor de muzică populară. Începând cu ora 14:00, pe scenă au urcat Pamfil Roată, Ionuț Candrea, Mădălina Candrea, Daiana Ivașcu, Ionela Nițucă, Teodora Negrea, Miruna și David Țăran, Constantin Bahrin, Ansamblurile „Dorna Dorului” și „Plaiurile Dornelor”, din Vatra Dornei, Ansamblul „Dor Românesc”, invitatul special de anul acesta fiind interpreta Matilda Pascal Cojocărița. Și de această dată, Parcul Municipal a fost plin de oameni, mulți dintre ei localnici, iubitori de folclor.
Bucurii la înălțime
Profitând de stratul de zăpadă numai bun pentru sporturile de iarnă, pârtiile au fost la mare căutare printre practicanții de schi și snowboard. Mulți copii și tineri, dar și adulți s-au dat cu schiurile, cu placa, cu săniuța. Cu o amintire foarte frumoasă au rămas și cei care au ales telescaunul, în primul rând pentru peisajul pe care ți-l oferă traseul de circa 50 de minute dus-întors, printre brazi încărcați cu zăpadă, dar și panorama de la înălțime. Sâmbătă, s-a stat mult la coadă pentru un loc la telescaun, dar bucuria că vei ajunge „la înălțime” și vei avea parte de un peisaj care-ți taie respirația a fost mai mare decât supărarea pricinuită de zecile de minute de așteptare. Și ediția din acest an a Serbărilor Zăpezii organizate la Vatra Dornei a fost o încântare pentru turiști, pentru iubitorii de sporturi de iarnă, dar și pentru localnicii care au ieșit din case și au participat la spectacolele oferite de Primăria Vatra Dornei.






