Cea de-a III-a ediție a Concursului național „Poftiți la teatru!” s-a desfășurat recent la Dom Polski Suceava.
Competiția teatrală, organizată de Școala cu clasele I-VIII Ipotești, reprezentată de prof. Marian Guzu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Compania Teatrală Bucovina și Primăria comunei Ipotești, a antrenat un număr de circa 170 de preșcolari și elevi din ciclurile primar și gimnazial proveniți din unități de învățământ din județele Tulcea, Botoșani, Arad și Suceava, cu școli și grădinițe din localitățile Fundu Moldovei, Siret, Fălticeni, Baia, Bogdănești, Udești, Drăgușeni, Fântâna Mare, Siret, Grănicești, Dumbrăveni, Boroaia, Dorohoi și Ipotești.
Secțiunile concursului: scenetă, parodie, monolog, dramatizare și creație proprie
Coordonatorii concursului, prof. Violeta Cercel, prof. Loredana Corjuc, împreună cu organizatorii, și-au propus să descopere cât mai multe talente și să le promoveze în competițiile naționale.
Juriul a fost alcătuit din Brîndușa Dăscălescu – președintele Companiei Teatrale Bucovina, Toader Ignătescu – profesor/sculptor, Mihai Lungoci – profesor la Palatul Copiilor Suceava.
Secțiunile din cadrul concursului – scenetă, parodie, monolog, dramatizare și creație proprie – au fost evaluate după următoarele criterii: piese adecvate vârstei copiilor, ritm, intonație și mimică corespunzătoare mesajului transmis prin text, decoruri și costume adecvate personajelor interpretate, coloană sonoră adecvată momentelor de spectacol, originalitatea interpretării.
Trofeul „Poftiți la teatru!”: Școala cu Clasele I-VIII Drăgușeni
Trofeul „Poftiți la teatru!” a ajuns la Școala cu Clasele I-VIII Drăgușeni, care s-a prezentat cu piesa „Un pedagog de școală nouă”.
Marele Premiu a fost obținut de GPN Siret „Petru Mușat”, cu piesa “Lăsați Terra să trăiască!”.
La ciclul gimnazial, Premiul I a fost obținut de Școala cu clasele I-VIII Ipotești – cu piesa „Chirița în provincie”, Premiul II – Școala Nr. 17 Botoșani – cu piesa „D-l Goe”, iar Premiul III a revenit Școlii cu Clasele I-VIII din Udești – pentru piesa „Soacra cu trei nurori”.
La ciclul primar, Premiul I a revenit Școlii cu Clasele I -VIII Bogdănești – care a prezentat piesa „Sus la țața Floare… e clacă mare”, Premiul II a fost obținut de Clubul Copiilor Dorohoi – cu piesa “Ce mai faci, bunico?”, iar Premiul III de Școala cu Clasele I-VIII „Al. I. Cuza” Fălticeni – pentru piesa “Prostia omenească”.
Premii pentru cei mai mici concurenți
Cei mai mici concurenți, de la GPN Nr. 1 „Gulliver” Suceava și GPN Grănicești au încântat publicul cu piesele “Un pisoi nevinovat” (Ștefana Buculei – Premiul I), “Mereu întârziată” (Alexandra Scotnițchi – Premiul II) și “Moș Ion Roată și Unirea” – adaptare prezentată de GPN Grănicești – Premiul III.
Monica Elena Comandar, de la Școala cu Clasele I-VIII “M. Sadoveanu” Grănicești, Octavian Halici, de la Clubul Copiilor Dorohoi, și Bianca Zagan, de la Școala cu Clasele I-VIII Ipotești, s-au remarcat în cadrul concursului, primind din partea juriului Premiul I pentru interpretare.





