Concursul Național „Împreună în diversitate”



Inspectoratul Școlar Județean Suceava organizează mâine, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, sub egida Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, în colaborare cu unitățile școlare din mai multe județe din țară, cea de-a II-a ediție a Concursului Național de valorificare a obiceiurilor și tradițiilor aparținând minorităților naționale „Împreună în diversitate”.
La concursul care se desfășoară pe două secțiuni, fotografie și eseu pe tema „Așa suntem noi!”, participă, după cum ne-a spus inspectorul școlar Lucia Mihoc, un număr de 120 de elevi de la școli din zece județe (Arad, Bihor, Botoșani, Caraș Severin, Constanța, Iași, Maramureș, Suceava, Teleorman, Timiș). Se vor acorda premii, pe secțiuni și grupe de vârstă, pentru cele mai bune lucrări.