La Iulius Mall Suceava, etajul I, va avea loc sâmbătă, 22 iunie, la ora 10:00, deschiderea festivă a Concursului național de știință și tehnologie „RoSEF – 2013”, organizat de Inspectoratul Școlar al Județului Suceava și Societatea Științifică Cygnus – centru Unesco, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul Național „Petru Rareș”, INTEL România și Asociația ForumIT. Concursul are expertiza de specialitate a Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Președintele Societății Științifice Cygnus – centru Unesco, profesorul Victor Șutac, ne-a spus că scopul acestui concurs este de a promova elementele de inovare și inventică ce au ca autori tinerii. În fiecare an, în competiție au intrat circa 30 – 40 de proiecte. „Concursul este cuprins în Calendarul Ministerului Educației Naționale 2013 la disciplina fizică și reprezintă etapa națională de calificare la Concursul Internațional de Inventică INTEL ISEF, care se organizează, în fiecare an, în SUA, și la care participă peste 50 de țări din întreaga lume”, a spus Victor Șutac.
Lotul României este coordonat de conf. univ. dr. Dan Milici, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
În acest an, marele premiu al concursului INTEL ISEF din SUA a fost câștigat de un român, Ionuț Budișteanu, din Râmnicu Vâlcea, care a ajuns în SUA după ce s-a calificat la concursul de la Suceava. Tânărul a fost invitat și la deschiderea concursului de sâmbătă, însă nu va putea onora invitația, pentru că trebuie să participe la un alt eveniment, unde primește un premiu.
LansareaDVD-ului„Școala pe roți”
Juriul va fi format din personalități ale științei și tehnicii românești cu preocupări în domeniul inventicii și inovării la nivel național, cadre didactice universitare și preuniversitare. Președintele juriului este profesorul Alexandru Mironov, jurnalist reputat și ex – secretar general al Comisiei Naționale UNESCO a României, care va fi prezent la deschiderea festivă a concursului.
Sâmbătă, la ora 16:00, va fi lansat și DVD-ul „Școala pe roți”. Ideea acestui proiect îi aparține profesorului Alexandru Mironov, Societatea Științifică Cygnus fiind cea care a pus în aplicare și a dat naștere DVD-ului. „Pe DVD se află fotografii, filmări, interviuri, din perioada 2008 – 2012, realizate în cadrul proiectului Școala pe roți. Finanțarea pentru realizarea acestui DVD vine în urma unui premiu II, obținut de noi, pe baza unui proiect educațional”, a explicat Victor Șutac.