Sucevenii care au încredere în talentul lor literar, poeți și comentatori critici care nu au apărut până în prezent în volum sau și-au tipărit cartea de debut și nu au depășit vârsta de 40 de ani pot participa, depunându-și lucrările până pe data de 10 mai a.c., la cea de-a XXX-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, care se desfășoară, în intervalul 15-18 iunie, la Botoșani.
Secțiunile Poezie și Interpretarea critică a operei eminesciene
Concursul, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, în colaborare cu Editurile „Junimea” și „Convorbiri Literare” din Iași, precum și cu revistele de cultură „Convorbiri literare”, „Poezia”, „Dacia Literară”, „Feed beack”, „Viața Românească”, „Familia”, „Vatra”, „Euphorion”, „Steaua”, „Hyperion”, „Conta”, „Semne”, „Poesis”, „Luceafărul de dimineață”, „Porto-franco”, „Ateneu”, „Cafeneaua Literara”, „Argeș”, „Bucovina Literară”, „Antares”, își propune să descopere și să promoveze noi talente poetice și critice.
Organizat pe secțiunile Poezie – carte (publicată) de debut editorial și carte în manuscris (nepublicată) precum și Interpretarea critică a operei eminesciene, concursul primește lucrările pe adresa Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, str. Unirii, nr. 10.
Modalitate de participare, premii, relații suplimentare
Pentru secțiunea carte (publicată) de debut editorial se vor trimite două exemplare din cartea apărută în intervalul 10 mai 2010 – 10 mai 2011 (vor fi acordate două premii „Horațiu Ioan Lașcu”, al Filialei Iași a USR și al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); pentru secțiunea carte în manuscris (nepublicată) se va trimite un print și un CD (care va cuprinde cel mult 40 de poezii semnate cu un moto – moto care va figura și pe plicul închis în care vor fi introduse datele concurentului: nume, prenume, anul nașterii, adresa poștală, e-mail, telefon). Se vor acorda două premii care vor consta în publicarea a câte unui volum de poezie de către editurile „Junimea” și „Convorbiri literare”.
Pentru secțiunea Interpretare critică a operei eminesciene se va trimite un eseu (cel mult 15 pagini, în trei exemplare în copie și pe CD) semnat cu un moto (moto scris și pe un plic închis în care vor fi incluse datele concurentului). Se vor acorda premii ale unor reviste literare implicate în organizare.
Festivitatea de premiere va avea loc la Botoșani, în ziua de 16 iunie 2011. Organizatorii asigură concurenților cheltuieli de masă și cazare.
Relații suplimentare se pot obține la tel. 0231-536322 sau e-mail: centrul_creatiei_bt@yahoo.com.