Ediția XLIV-a

Concursul Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”



Concursul Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”, cu patru secțiuni de creație (poezie, proză scurtă, eseu și teatru scurt), a ajuns anul acesta la cea de-a XLIV-a ediție.
Concursul se adresează creatorilorcare nu au împlinit vârsta de 40 de ani
Concursul, organizat de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”, Universitatea „Valahia”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, se adresează creatorilor din toată țara, care nu au împlinit vârsta de 40 de ani, nu sunt membri ai uniunilor de creație și nu au volume de autor.
Concursul dorește să descopere, să sprijine și să promoveze literatura cu certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor și inovațiilor din interiorul oricăror experiențe ale canonului specific românesc sau universal.
Lucrările vor fi trimise până pe data de 27 octombrie 2012
Concurenții se vor prezenta în concurs cu un grupaj de zece titluri pentru secțiunea de poezie, trei proze însumând maxim opt pagini la secțiunea proză scurtă, una-două piese de teatru (inclusiv piese pentru copii), pentru secțiunea teatru scurt (tema la alegere) și două lucrări de circa patru-cinci pagini la secțiunea eseu, cu tema „Școala prozatorilor târgovișteni. Radu Petrescu – între roman și jurnal”.
Lucrările vor fi editate în word, cu caracter Times New Roman, corp 12, la un rând și jumătate. Acestea vor avea un motto, care se va regăsi într-un plic închis conținând un CV detaliat (numele concurentului, data nașterii, activitatea literară, adresa și, obligatoriu, numărul de telefon), și vor fi trimise prin poștă (imprimate pe hârtie și pe CD), până pe data de 27 octombrie 2012, pe adresa: Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, str. A. I. Cuza nr. 15, cod poștal 130007, Târgoviște.
În cazul în care lucrările vor fi trimise prin poșta electronică (e-mail: office@cjcd.ro), acestea vor fi însoțite de un motto, precum și de datele personale solicitate mai sus, organizatorii asigurând confidențialitatea acestora până ce juriul va delibera și va stabili premianții ediției.
18 premii, în valoare de circa 7.000 de lei
Concurenții care au obținut un premiu la una dintre secțiuni, în edițiile anterioare, se vor putea înscrie în concurs doar la o altă secțiune.
Premianții vor fi invitați de organizatori în zilele 9 și 10 noiembrie 2012, la Târgoviște, la manifestările organizate în cadrul Festivalului-Concurs Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor” – ediția a XLIV-a, 2012.
Premiile, în număr de 18, în valoare de circa 7.000 de lei, vor fi acordate concurenților numai în prezența acestora în vechea Cetate de Scaun, cu ocazia festivității de încheiere a concursului.
Lucrările premiate vor fi publicate într-un volum editat de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, în colaborare cu Editura „Bibliotheca”.