Ediția a III-a

Concursul Național de Creație Plastică „Sărbătoarea de Paști – Bucuria copiilor, bucuria credinței“

Elevii claselor I – IV de la școlile din țară, care doresc să participe la cea de-a III-a ediție a Concursului Național de Creație Plastică „Sărbătoarea de Paști – Bucuria copiilor, bucuria credinței“, au ca termen limită de trimitere a lucrărilor data de 6 aprilie a.c.
Concursul, organizat de Școala cu clasele I -VIII Nr. 7 „Sfânta Maria” din Timișoara, se desfășoară pe trei secțiuni: Pictură/desen, Colaj, Felicitări.
Potrivit regulamentului concursului, compozițiile plastice vor fi realizate în tehnica de lucru la alegere, pe suport A4, încadrându-se temei din generic.
Pe fața lucrării, în colțul din dreapta jos, pe o etichetă, se vor scrie – cu majuscule – următoarele: numele și prenumele elevului, clasa, școala, localitatea, județul, numele și prenumele cadrului didactic îndrumător.
Lucrările vor fi trimise, în plic A4, pe adresa: Alexa Mihaiela, Școala cu clasele I-VIII Nr. 7 „Sfânta Maria”, str. Ion Ionescu de la Brad Nr. 2, Timișoara, jud. Timiș, cod 300255, până pe data de 6 aprilie a.c. (data poștei), cu mențiunea Pentru Concursul „Sărbătoarea de Paști – Bucuria copiilor, bucuria credinței”.

Recomandări

„Povestea” globurilor de sticlă pictate de copii pentru concursul „Vis de Copil – Flora din Parcul Național Călimani”

Concursul pentru copii și tineri „Istoria în desene”, ediția a VI-a, organizat de Muzeul Național al Bucovinei

Zeci de copii au participat la concursul de șah rapid „Literocada BMCM”, la Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc

„Cu Hristos pe cărările vacanței” – Tabăra de vară din Vama, o sărbătoare a bucuriei, credinței și educației