Merite

Concursul național “Cel mai bun pădurar”, câștigat de un sucevean



Valerian Solovăstru și Vasile Cârdei, cel mai bun pădurar al României
Valerian Solovăstru și Vasile Cârdei, cel mai bun pădurar al României

Cei mai buni silvicultori din țară, adunați la Câmpulung Moldovenesc, s-au întrecut timp de două zile, la finele săptămânii trecute, atât în cunoștințe teoretice, cât și în abilități practice, pentru a obține titlul de „Cel mai bun pădurar”, dar și premiile puse în joc de organizatori.
Județul Suceava a avut onoarea nu doar de a găzdui acest concurs, pentru a doua oară, ci și cea de a-l câștiga, grație performanțelor de care a dat dovadă reprezentantul său, Vasile Cârdei, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Marginea.
Aflat în concurență cu alți 43 de silvicultori, câștigători ai etapelor județene, dar și reprezentanți ai ICAS București și Republicii Moldova, reprezentantul Direcției Silvice Suceava a reușit să obțină un scor de 90,5 puncte din cele 95 de puncte maxim posibile, pe următorul loc clasându-se un silvicultor din Vrancea, Mircea Stoica, care a obținut 79 de puncte. Locul III a revenit unui pădurar din Prahova, Ilie Nicolae, care a obținut 78,5 puncte.
Premierea câștigătorilor a fost făcută de noul director al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP), Valerian Solovăstru, fost director al Direcției Silvice Suceava, care i-a înmânat atât premiul în bani, de 4.050 de lei, medalia de ocupant al locului I, cât și un tablou cu simboluri din natură.
Ocupanții primelor trei locuri din concurs au fost răsplătiți atât cu premii în bani, cât și în produse, precum drujbe și alte elemente de îngrijire a pădurilor, parcurilor și grădinilor, oferite de sponsorul principal.
Acte de mulțumire publică, acordate în premieră
În premieră, noul director al RNP, Valerian Solovăstru, a pus în aplicare o prevedere mai veche, dar care a fost ignorată de predecesorii săi, de a acorda acte de mulțumire publică personalului din sistemul silvic, care se remarcă prin rezultate deosebite în activitatea profesională.
Astfel, toți participanții la concurs, indiferent de locul obținut în finală, au primit aceste diplome de mulțumire publică, ei fiind nu doar cei mai buni păduri din județele pe care le reprezintă, ci și un model pentru restul silvicultorilor.
Concurs de tradiție
Concursul „Cel mai bun pădurar” se desfășoară anual, în mai multe etape, iar pentru a-și demonstra calitățile de pădurar, concurenții sunt supuși unei serii de probe teoretice, din domeniul silviculturii, dar și la trei probe practice, precum măsurarea unei cantități de bușteni, tragerea la țintă fixă cu arma, dar și evaluarea trofeelor de vânătoare.
Anul acesta concursul a fost organizat de Regia Națională a Pădurilor, Direcția Silvică Suceava, Colegiului Silvic Bucovina și Federația Sindicatelor din Silvicultură.



Vasile Cardei, cel mai bun padurara din Romania, la proba de cubaj
Vasile Cardei, cel mai bun padurara din Romania, la proba de cubaj
Valerian Solovăstru și Vasile Cârdei, cel mai bun pădurar al României
Valerian Solovăstru și Vasile Cârdei, cel mai bun pădurar al României