Pentru amatori

Concursul Național „Carmen Sylva” – pentru tinere talente



Muzeul Național Peleș este organizatorul unei competiții artistice care se adresează tinerilor creatori amatori
Muzeul Național Peleș este organizatorul unei competiții artistice care se adresează tinerilor creatori amatori

Muzeul Național Peleș este inițiatorul și organizatorul unei competiții artistice care se adresează tinerilor creatori amatori, cu vârste cuprinse între 7 și 29 de ani, care consideră că au talent la desen, pictură, gravură și fotografie și așteaptă să-și deschidă prima expoziție.
Tot ceea ce trebuie să facă aceștia este să se înscrie cu cinci lucrări personale și să le trimită pe adresa muzeului (http://peles.ro/formular-de-inscriere/).
Tema este la libera alegere a participanților.
Concurenții nu trebuiesă aibă studii de specialitate pentru disciplina la care optează. Cei care frecventează cursurile unei școli populare de artă sunt admiși în concurs.
Concursul se desfășoară după următorul program: trimiterea prin sistem electronic (e-mail) a cinci lucrări până pe data de 15 aprilie 2014; 16-30 aprilie – preselecția și jurizarea lucrărilor; 1 mai – anunțarea pe site-ul www.peles.ro a câștigătorilor; 2-31 mai – primirea lucrărilor câștigătorilor și organizarea expoziției temporare; 1 iunie – vernisajul expoziției la Castelul Pelișor.
Participanții se vor înscrie pe trei categorii de vârstă (7-14 ani, 15-22 de ani, 23-29 de ani) la patru discipline: desen, pictură, gravură, fotografie.
Primii trei clasați la cele patru discipline, pentru cele trei categorii de vârstă, vor fi promovați timp de o lună, prin amenajarea unei expoziții temporare la castelul Pelișor.
Juriulva fi format din membrii Colectivului științific al Muzeului Național Peleș și specialiști în disciplinele concursului.
Premiulconcursului va consta în promovarea câștigătorilor prin amenajarea la Castelul Pelișor a unei expoziții temporare cu durata a 30 de zile.
Vernisajul va avea loc pe 1 iunie 2014, iar expoziția va fi deschisă pentru public pană pe data de 30 iunie 2014.



Recomandări