Ca fiecare an, în timpul Zilelor Colegiului, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava s-a desfășurat cea de a XI-a ediție a Concursului de creativitate software intitulat “Linfo@Sv”. Acesta s-a adresat elevilor de toate vârstele, fiind organizat pe secțiuni în funcție de vârsta elevilor.
La secțiunea Învățământ primar, premiul I a fost obținut de Albert Paul Lupu și de Tudor Spirescu, de la Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, care au descris în imagini animate povestea “Soldățelul de plumb”. În cadrul acestei secțiuni, cei mici au realizat o prezentare în Microsoft PowerPoint a uneia dintre următoarele povești: „Croitorașul cel viteaz”, „Soldățelul de plumb”, „Doi feți cu stea în frunte”.
Pentru secțiunea Învățământ gimnazial, elevii au avut de rezolvat probleme de logică matematică. Premiul I a fost adjudecat de Andrei Palaghianu, de la Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava.
La secțiunea Liceu, elevii au concurat la categoriile Soft educațional, Web design, Soft utilitar și Jocuri. Cel mai apreciat soft educațional a fost cel realizat de elevul Constantin Serediuc, de la Colegiul Național ”Spiru Haret” Suceava, iar la categoria Soft utilitar și Jocuri, premiul I a fost acordat elevului Andrei Pangratie de la Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu” din București.
La eveniment au participat concurenți din Suceava, București și Botoșani.
Potrivit directorului Colegiului “Spiru Haret”, prof. Virginel Iordache, “comisia de jurizare a lucrărilor a avut misiunea de a evalua proiectele prezentate în cadrul concursului atât din punct de vedere a conținutului științific, cât și din prisma utilizării unui astfel de proiect: elementele de design, de interfață, originalitatea, portabilitatea și modul de prezentare”.
Acesta a mai menționat că “prin rezolvarea unor probleme din tehnică, din viața economico-socială, elevii își pot lărgi perspectiva de percepere a informaticii, văzând în ea nu numai un domeniu de cunoaștere, dar și un instrument de acțiune conștientă, de controlare și folosire a fenomenelor în folosul societății”.