Parohia „Adormirea Maicii Domnului și Sf. Andrei” Rotunda – Liteni, Protopopiatul Fălticeni, organizează duminică, 10 august, la ora 16:00, concursul de toacă „Răsună toaca-n cer”. Preotul paroh Mihai Ursuleasa de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului și Sf. Andrei” Rotunda – Liteni invită cât mai multă lume la acest eveniment, așteptând, în același timp, mulți copii și tineri pasionați care să participe în concurs. Pentru înscrieri, cei interesați pot suna la numărul de telefon 0744 778 371.Preoții din toate parohiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pot trimite la acest concurs unul sau mai mulți copii care au ca pasiune bătutul toacei. La finalul competiției se vor acorda diplome și dulciuri tuturor participanților, iar cei clasați pe primele locuri vor primi premii constând în bani, diplome și medalii.