Hipism

Concursul de sărituri peste obstacole dotat cu „Cupa Bucovinei și Cupa FER”, un concurs de nota 10

Imagini concurs
Imagini concurs

Federația Ecvestră Română (FER), RNP-Romsilva-Direcția de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor și Asociația Club Sportiv Ecvestru Rădăuți a organizat, în perioada 22-25 iunie, la Herghelia Rădăuți, concursul de sărituri peste obstacole dotat cu „Cupa Bucovinei și Cupa FER”. La competiția care s-a desfășurat pe hipodromul rădăuțean au participat aproape o sută de cai, circa 60 de sportivi, printre care și actualul campion balcanic, Ionel Bucur. Competiția s-a desfășurat pe mai multe niveluri – copii, juniori, tineret, seniori, iar la cai – tineret și echipe. Participanții au fost de la circa 30 de cluburi din țară, printre care Clubul Sportiv Ecvestru Rădăuți, club organizator, CSM Sibiu, Steaua București, și Clubul „Felix Țopescu” București. Pe parcursul celor patru zile de desfășurare, în tribunele de pe hipodromul rădăuțean au fost câteva mii de spectatori din municipiul și zona Rădăuți, dar și din țară, spectatori care au admirat măiestria sportivilor și frumusețea cailor participanți la competiție.
Municipiul Rădăuți are reprezentanți, la categoria copii și juniori, în nucleul de bază care formează lotul României
Octavian Ilisoi, președintele de concurs și președintele Clubului Ecvestru Rădăuți, a declarat că: „A fost un eveniment frumos și un efort meritat, în condițiile în care a fost una dintre cele trei finale ale campionatului național de sărituri peste obstacole. Trebuiau să ajungă la Rădăuți circa 150 de cai, însă o parte au participat la niște competiții internaționale și din acest motiv au ajuns numai aproape o sută de cai. Aș spune că la Rădăuți a fost un concurs de calitate și bine-venit ca eveniment ecvestru pentru municipiul Rădăuți, și poate că acesta a fost cel mai important eveniment sportiv din acest an, din județul Suceava.” Pentru că Federația Ecvestră Română a fost co-organizator, în staff-ul acțiunii l-am regăsit pe președintele Federației Ecvestre Române, Vlad Bontea, care a afirmat: „Îmi place ținutul Bucovinei, îmi plac oamenii de aici. Povestea organizării acestei competiții a început încă de anul trecut și am avut încredere că cei de la Rădăuți se vor descurca onorabil, așa cum s-a și demonstrat. Federația Ecvestră Română dorește relansarea acestui sport nu numai în zona București sau în orașele mari, de aceea spun că e foarte bine ca și la Rădăuți să existe mai multe concursuri, pentru că doar așa putem să ne dezvoltăm și în același timp să avem o arie de selecție mult mai mare.”
„Salut Rădăuți, salut Suceava, salut Bucovina! În primul rând aș începe cu laude pentru organizatori, pentru efortul superb pe care l-au făcut. Trebuie să menționez că Rădăuțiul are reprezentanți, la categoria copii și juniori, în nucleul de bază care formează lotul României. Am descoperit acest lucru în urmă cu câteva luni, de când colaborez cu echipa clubului sportiv hipic din Rădăuți. Chiar dacă vremea nu a ținut tot timpul cu noi, apreciez că au fost mulți iubitori ai acestui sport în tribune, mai ales că sprijinul venit din partea publicului spectator înseamnă extrem de mult pentru un sportiv, și mai ales pentru un sportiv din sportul ecvestru unde cele două ființe, om și cal, trebuie să facă un tot comun”, a declarat Viorel Bubău, maestru emerit al sportului, antrenor al lotului olimpic de concurs complet al României și sportivul care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Atena în 2004.
Organizatorii, în special Federația Ecvestră Română și Clubul Ecvestru din Rădăuți, merită felicitări
Trebuie apreciat că deși vremea nu a ținut pe parcursul celor patru zile cu organizatorii, tribunele au fost în fiecare zi aproape pline, ceea ce înseamnă că întrecerea de la Rădăuți a fost bine primită de localnici. La finele săptămânii, în tribuna hipodromului rădăuțean am întâlnit-o pe Silvia Boliacu, subprefectul județului Suceava, care a declarat că „este un eveniment deosebit de important pentru județul nostru, și nu cred că a existat altul de această amploare în ultima perioadă. De aceea organizatorii, în special Federația Ecvestră Română și Clubul Ecvestru din Rădăuți, merită felicitările și aprecierile noastre. Sperăm că vom mai găzdui în Bucovina asemenea evenimente.”
Pentru că la ora realizării acestui material, ieri după-amiază, competiția încă era în desfășurare, în ediția de mâine vom reveni cu clasamentele finale.
Istoria hergheliei
Undeva, aproape de centrul municipiului Rădăuți există o stradă care se numește strada Manejului. Puțini dintre localnici, de fapt cei mai vârstnici, își aduc aminte că acolo a existat pe vremuri un manej care aparținea Hergheliei din localitate. Dacă bazele crescătoriei din așezare au fost puse de austrieci prin anii 1800, nu trebuie să uităm că un cal de la Rădăuți a adus o medalie olimpică României la Olimpiada de la Moscova în 1980. „Calea ferată ce face legătura Dornești – Rădăuți – Seletin a fost construită în anul 1889, pentru a face mai ușor accesul la Herghelia din Rădăuți”. Așa s-a scris în cronicile din acea vreme. În anul 1792, statul austriac a întemeiat herghelia din Rădăuți, sub numele de „Landesgestuetts und Remontierungs departement in der Bukowina zu Radautz”. Conform arhivelor, la vremea respectivă, herghelia dispunea de 1.400 de cai care erau ținuți într-o stare semi-sălbatică, pentru a costa cât mai puțin întreținerea lor. Însă din anul 1818, începe reorganizarea crescătoriei, întreținerea cailor făcându-se după principii zootehnice valabile și în zilele noastre. Cu această ocazie, se introduc registre genealogice, ținându-se cont de calitățile fiecărui animal în parte. Primii armăsari care au pus bazele hergheliei locale și care au fost înscriși în registrele genealogice au fost cinci armăsari arabi, doi turcești, un Carster, un Transilvanian și un Barbarino, adus de la moșia contelui Bethlen din Ungaria. În anul 1826, este adus primul armăsar Ghidran la Rădăuți. După Primul Război Mondial, în 1919, statul austriac, după ce și-a rezervat o parte din cel mai valoros material de prăsilă ce aparținuse hergheliei din Rădăuți, a organizat o licitație la care au participat reprezentanți ai Poloniei, Cehiei, Iugoslaviei și Italiei. România este înștiințată mai târziu și achiziționează material de calitate inferioară, comparativ cu cel oferit celorlalți participanți. Cu acest material se creează, în anul 1920, Herghelia și depozitul de armăsari de la Rădăuți. Atunci efectivele erau de 62 de armăsari, 42 de iepe-mame și 58 de capete de tineret, se mai arată în arhivele Hergheliei rădăuțene. Odată cu trecerea timpului, herghelia locală se dezvoltă figurând printre centrele de valoare din țară: Sîmbăta, Mangalia sau Cislău. La vremea de atunci, statul se ocupa de finanțarea activității de aici, iar după probele de clasare, efectivele destinate vânzării erau preluate rapid de către reprezentanții cluburilor de profil din țară, în condițiile în care, la Rădăuți, erau aproximativ 400 de capete. În anii 1988-1989, herghelia a fost populată cu cal arab, iar în perioada următoare creșterea s-a axat pe două rase: SHAGYA-ARABER și GHIDRAN.

Viorel Bubău, maestru emerit al sportului, antrenor al lotului olimpic de concurs complet al României
Viorel Bubău, maestru emerit al sportului, antrenor al lotului olimpic de concurs complet al României
Vlad Bontea,președintele Federației Ecvestre Române
Vlad Bontea,președintele Federației Ecvestre Române
Octavian Ilisoi, președintele de concurs și președintele Clubului Ecvestru Rădăuți
Octavian Ilisoi, președintele de concurs și președintele Clubului Ecvestru Rădăuți
Imagini concurs
Imagini concurs
Concursul de sărituri peste obstacole dotat cu „Cupa Bucovinei și Cupa FER”, un concurs de nota 10
Concursul de sărituri peste obstacole dotat cu „Cupa Bucovinei și Cupa FER”, un concurs de nota 10
Imagini concurs
Imagini concurs

Recomandări

Spectacol cu cai, cascadorii și airsoft cu „Frăția Lupilor”, în weekend, la Școala de Echitație Equestrian Dreams din Mitocu Dragomirnei

Spectacol cu cai, cascadorii și airsoft cu „Frăția Lupilor”, în weekend la Școala de Echitație Equestrian Dreams din Mitocu Dragomirnei