Poetul humorean Sorin Poclitaru, despre care cineva spunea că „face parte din categoria oamenilor cărora dacă le dai încredere și le deschizi o ușă riști să nu o mai poți închide niciodată”, provocatorul de evenimente culturale care, în pizzeria „La Bomba”, organizează seri de muzică folk, lansări de carte și expoziții de artă plastică, ne anunță că a pus la cale și un concurs de poezie.
Concursul se adresează celor ce încă „nu și-au scos o bucoavnă lirico-plângăcioasă de arătat vecinilor și iubiților”
„Sătul de a sta și a scrie singurel, cu porniri sado-maso și curaj nestăvilit – spune el – demarez un concurs dublu de poezie. Concursul se adresează debutanților, prin asta înțelegând pe ăi de nu și-au scos o bucoavnă lirico-plângăcioasă de arătat vecinilor și iubiților, da’ au de gând și simt fiorul pătrunzând adânc în organism. Concursul poartă denumirea minunată de «C-rimă cu premeditare» și se adresează poeților care folosesc rima, în condiții normale. A face să rimeze cuvântul 7 din prima strofă cu 34 din ultima parte a poeziei nu mi se pare tocmai de dorit. Premiul există, este unic și constă în publicarea unei cărți a câștigătorului prin efortul meu personal și ajutorul unui prieten care are și o editură în acest scop.”
Secțiunea pentru copii are denumirea generică „P-rima cărticică”
Potrivit regulamentului instituit, Sorin Poclitaru face precizarea că poeziile trebuie să fie scrise „obligatoriu cu rimă”, cu diacritice, iar „greșelile de ortografie sau de exprimare, dezacordurile și orice gen de lipsă de punctuație, pe principiul „lasă să înțeleagă fiecare ce vrea”, nu vor fi tolerate. „Poezia – după cum prevede regulamentul – trebuie să fie de dragoste (ca să se justifice și titlul)”.
Concursul are, așa cum spune Sorin Poclitaru, “și o parte drăguță: poezia pentru copii”, poeziile adresate copiilor („cu cât mai mici, cu atât mai bine”) fiind premiate aparte, căștigătorului publicându-i-se „o cărticică” (secțiunea pentru copii având chiar denumirea generică „P-rima cărticică”).
Poeziile vor fi trimise online până pe data de 1 februarie 2013
Concurenții vor trimite câte zece poeme pe adresa electronică cooperativadepizzalabomba@yahoo.compână pe data de 1 februarie 2013, „nu de alta, dar pe 14 februarie, de Ziua îndrăgostiților (Valentine’s Day), ori măcar de Dragobete (24 februarie), să poată ieși cărțulia”.
Juriul va fi alcătuit “din cinci cititori de poezie”, aleși de organizator dintre cunoscuții săi „împătimiți de poezie”.