La finele săptămânii

Concursul de informatică al Centrelor de Excelență, la Colegiul Național „Spiru Haret”

Colegiul Național de Informatică (CNI) „Spiru Haret” Suceava

Micii informaticieni din județul Suceava se întrec sâmbătă, 9 iunie, în cadrul Concursului Centrelor de Excelență, organizat la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Județului Suceava. Competitorii sunt absolvenți ai cursurilor Centrului de Pregătire pentru Performanță la disciplina Informatică „Hai la olimpiadă!”, organizat de Fundația eMAG, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Centrul de Excelență Suceava – Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” și Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”.
Competiția se desfășoară pe patru categorii, conform grupelor de performanță: gimnaziu începători, gimnaziu avansați, clasa a IX-a și clasa a X-a și participă 56 de elevi din județul Suceava.
Concursul reprezintă, pe de o parte, finalitatea activității de peste an și, în egală măsură, un nou început pentru pregătirea ce urmează, pentru performanțele vizate la olimpiadele din anul următor.
„Misiunea programului «Hai la olimpiadă!» este de a le oferi elevilor și profesorilor condiții cât mai bune de pregătire și de valorificare a talentului lor. Vrem să ne asigurăm că potențialul copiilor este cultivat corect, cu ajutorul unor profesori valoroși, care încă există în sistemul educațional românesc”, arătat Gabriela-Rodica Freitag, de la colegiul gazdă.

Recomandări

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi

Decor spectaculos cu 50 de spărgători de nuci, cadouri și luminițe, la Colegiul „Spiru Haret” Suceava