Concursul cu premii „Scrisoare pentru Moș Nicolae”, ediția a II-a, organizat de Asociația Culturală Regatul Sânzienelor

Asociația Culturală Regatul Sânzienelor organizează concursul cu premii „Scrisoare pentru Moș Nicolae”, ediția a II-a, competiție la care pot participa persoane de toate vârstele.

Înscrierile se fac în perioada 15 noiembrie – 5 decembrie 2025 (la ora 18:00). Premierea va avea loc sâmbătă, 6 decembrie 2025, la ora 15:00, la Ceainăria Regatul Sânzienelor din Rădăuți, str. Dimitrie Onciul, nr. 2, gazdă fiind familia Dumitru și Elena Parasca.

Organizatorii concursului au transmis că așteaptă și anul acesta „cu mare bucurie scrisori de la cei mici, cei mari și de la bunici. Vor fi premiate cele mai frumoase scrisori adresate Moșului Nicolae. Toți participanții vor primi dulciuri. Vă dorim inspirație și suflet de copil”.

Scrisorile pot fi trimise pe e-mail: depaserv.radauti@gmail.com, prin poștă, la adresa Rădăuți, str. Dimitrie Onciul, nr. 2, sau se pot pune în cutia cu scrisori a lui Moș Nicolae, pe care cei interesați o găsesc la Ceainăria Regatul Sânzienelor din Rădăuți. Pentru mai multe informații, telefon 0740 060 829.

Autorii celor mai frumoase scrisori adresate Moșului Nicolae, copii, părinți, bunici, vor fi premiați de Moș Nicolae la Ceainăria din Regatul Sânzienelor din Rădăuți.
„Noi, familia Dumitru și Elena Parasca, ajutați ca întotdeauna de prieteni care ne sunt alături în tot ceea ce facem, vom fi ajutoarele lui Moș Nicolae și vom împărțit daruri tuturor celor care vor fi prezenți pe 6 decembrie 2025, la Ceainăria Regatul Sânzienelor din Rădăuți. Vă așteptăm cu mare drag la un ceai de poveste, o ciocolată de casă delicioasă, la Ceainăria Regatul Sânzienelor, unde organizăm mereu evenimente pentru cei mari și pentru cei mici”, a transmis Dumitru Parasca.

Recomandări