Astăzi

Concurs pentru comitetul director, la Ambulanța Suceava



Examen pentru desemnarea comitetului director de la Serviciul de Ambulanță Suceava, unde sunt scoase la concurs posturile de director medical, director economic, director tehnic și asistent medical-șef. După ce, în toamnă, tot în urma unui examen a obținut un nou mandat pentru șefia Serviciului de Ambulanță Suceava, managerul Daniel Martiniuc trebuie să stabilească acum echipa cu care va lucra.
Candidații la comitetul director sunt aceiași care ocupă și în momentul de față funcțiile de conducere, respectiv dr. Mihaela Abălașei – director medical, Cătălin Baciu – director economic, Emil Filipescu – director tehnic și Lidia Papuc – asistent medical-șef.
Concurenții vor susține un test grilă, urmat de lucrarea de proiect și interviu. Pentru a fi declarați admiși, candidații trebuie să obțină nota minimă 7.
Evaluarea va fi făcută de o comisie formată din managerul Daniel Martiniuc, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și ai Consiliului Județean. Rezultatele examenului vor fi cunoscute până în data de 10 decembrie, după expirarea perioadei de contestații.



Recomandări

Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți

Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți
Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți