Arte marțiale

Concurs național de judo la Iulius Mall Suceava



Peste 100 de sportivi, din mai multe județe ale țării, se vor întrece mâine în prima competiție națională de judo, organizată la Suceava în ultimii 25 de ani.
Pentru public, înfruntarea sportivilor va începe de la ora 11.30, în zona Foodcourt de la Iulius Mall, deși startul oficial al competiției va fi dat la ora 10.00, atunci când vor fi făcute verificări ale documentelor celor înscriși, trecerea lor pe la cântar și tragerea la sorți a celor care se vor lupta pentru a-și demonstra calitățile de judoka.
Competiția va beneficia de prezența pionierilor judo-ului sucevean, foști judoka care au adus gloria judo-ului în Suceava cu anii în urmă: Mihai Airinei, Radu Pînzaru, Marcel Mustea, Tiberiu Baia, Dinu Airinei, Florin Cazac, Cristian Gheațău, Călin Dominte, Florin Mînecan.
Competiția de judo, care va fi numită Cupa “Mihai Alexandroae”, este de fapt partea finală a unui program mai amplu, “Stagiul de formare și perfecționare a arbitrilor de judo din zona Moldovei”, care a început de ieri.
La acest stagiu sunt prezenți invitați de marcă din domeniu, precum Mihai Alexandroae – primul antrenor de judo din Suceava, Gheorghe Vasilaș – fost arbitru FRJ și primul sportiv al d-lui Alexandroaie, Florentin Marinescu – președintele al Federației Române de Arte Marțiale, Florin Lascău – secretarul general al Federației Române de Judo, Constantin Savu – secretar adjunct al FR Judo, Ioana Babiuc – arbitru internațional și sef arbitri zona Moldova, Ion Mălăiescu – arbitru național, Mircea Cârcioiu – arbitru național, Marcel Popa – observator federal și Nicolae Marinescu – antrenor federal.



Recomandări