La finele săptămânii trecute, la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni a avut loc Concursul “Sandwich Show în context european – Prepară și mănâncă sănătos!”, competiție circumscrisă proiectului “Europa, casa noastră” al Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Proiectul se derulează, la liceul menționat, din ianuarie 2013, prin Clubul „Europa, casa noastră” Dumbrăveni, format din 40 de elevi din ciclul gimnazial, coordonați de prof. Romeo Bolohan.
Aflat la cea de-a doua ediție, concursul “Sandwich Show” are ca scopdobândirea de către elevi a unor deprinderi de viață cu privire la modalitățile de realizare a unor preparate culinare, precum și cunoașterea tradițiilor culinare, caracterul și specificul culinar al diferitelor popoare europene.
La concurs au participat 120 de elevi, supravegheați și jurizați de 20 de elevi, membri ai Clubului „Europa, casa noastră” din Dumbrăveni.
Concursul a pus la bătaie 40 de șorțuri albastre cu însemnele Uniunii Europene, un trofeu și multe alte premii. Etapele concursului au fost: prepararea și prezentarea unui sandvici, realizarea unui produs culinar din materia primă adusă de acasă, prezentarea ingredientelor, a produsului și a tradițiilor zonei de proveniență.
Concursul a continuat cu identificarea corectă a alimentelor conform Piramidei alimentației sănătoase și cu un set de zece întrebări din gastronomie și despre caracteristicile geografice și economice ale Uniunii Europene.
“Europa, casa noastră” este o campanie a Reprezentanței Comisiei Europene în România, derulată prin Chelgate Romania în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale.
Campania își propune să informeze elevii și profesorii cu privire la proiectul de integrare europeană (istoria, prezentul și viitorul acestuia), prioritățile de comunicare ale Comisiei Europene, dar și informații care îi privesc direct (posibilitatea de a studia și de a lucra în statele membre, implicarea în activități de voluntariat, schimburi între tineri, participarea la internship-uri, implicarea în proiecte comunitare). Campania este deschisă tuturor școlilor (primare și gimnaziale), precum și liceelor din România.
Activitate
Concurs gastronomic, la liceul din Dumbrăveni
