Ambasada Germaniei la București împreună cu Romfilatelia organizează, pentru a marca aniversarea a 20 de ani de la încheierea Tratatului româno-german privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, un concurs de desene cu tema „prietenie”.
Data limită de participare: 29 februarie 2012, data poștei
Lucrările artistice ale concursului tematic, competiție care se adresează elevilor începând cu clasa a V-a și studenților din școlile și universitățile din România, vor fi evaluate, pe trei grupe de vârstă (clasele V-VIII, clasele IX-XII, studenți), de un juriu alcătuit din reprezentanți ai Ambasadei Germaniei la București și ai Romfilatelia.
Lucrările vor fi realizate pe hârtie albă, cu dimensiunea maximă DIN A3, în cel mult șase culori, cu creioane colorate, cariocă sau pensula.
Condițiile exacte de participare și criteriile de selecție se găsesc pe pagina de internet www.bukarest.diplo.de sau www.bucuresti.diplo.de.
Lucrările vor fi trimise împreună cu declarația de consimțământ (formularul poate fi descărcat de pe pagina de internet a ambasadei) pe adresa Ambasada Republicii Federale Germania – Secția cultură – Concurs „Prietenie“, Str. cpt. av. Gheorghe Demetriade nr. 6-8, 011849 București. Data limită de participare este 29 februarie 2012, data poștei.
Cel mai bun desen va sta la baza ilustrării unei emisiuni de mărci poștale
Vor fi premiate cele mai bune zece desene din fiecare grupă de vârstă.
Juriul va selecta apoi cea mai bună lucrare din fiecare categorie de vârstă, iar Ambasadorul Republicii Federale Germania, Andreas von Mettenheim, împreună cu directorul general al Romfilatelia, Cristina Popescu, va alege din cele trei lucrări selecționate cel mai bun desen care va sta la baza ilustrării de către Romfilatelia a unei emisiuni de mărci poștale, care va fi prezentată oficial la data de 3.10.2012 și va putea fi achiziționată ulterior de la oficiile poștale din România.
Data desfășurării ceremoniei de decernare a premiilor va fi anunțată în timp util.