Editura Adenium

Concurs de debut pentru poezie, proză, eseu, bandă desenată & miniatură grafică



Editura Adenium din Iași a lansat recent un concurs de debut pentru poezie, proză, eseu, bandă desenată & miniatură grafică.
Lucrările vor fi trimise până pe data de 31 mai, data poștei
Concursul, care este deschis tuturor autorilor de limbă română, indiferent dacă au domiciliul în țară sau în străinătate, se va desfășura anual și face parte din strategia editurii de a sprijini autorii nedebutați (care încă nu au debutat în volum, indiferent de domeniu).
Concurenții sunt invitați să expedieze prin poștă, pe adresa editurii (Aleea Copou, nr. 3, Iași), manuscrisele pe care doresc să le înscrie în concurs.
Coletul va conține două plicuri: unul cu manuscrisul în format print și electronic (CD, stick), celălalt cu datele de identificare ale concurentului (nume, prenume, adresă, număr de telefon, e-mail).
În locul numelui și prenumelui, manuscrisele vor avea un motto, care va fi menționat și pe plicul care conține datele de identificare.
Lucrările vor fi trimise la Editura Adenium până pe data de 31 mai 2013, data poștei.
Autorii premiați vor primi câte 50 de exemplare din cărțile lor
Într-o primă etapă, vor fi selectate cele mai bune zece manuscrise pentru fiecare dintre cele patru categorii de opere supuse concursului. Ulterior, cele treizeci de manuscrise pentru genurile literare vor fi supuse atenției unui juriu alcătuit din scriitori și critici literari.
Un alt juriu specializat va evalua propunerile din domeniul benzilor desenate & graficii miniaturale.
Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate câștigătoare lucrările care vor obține cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriului.
Câștigătorii vor fi anunțați la începutul lunii septembrie.
Tipărirea volumelor declarate câștigătoare va începe imediat după anunțarea învingătorilor. Volumele vor fi lansate la Târgul de carte „Gaudeamus” de la București și se vor bucura de sprijinul integral al editurii în procesul de promovare.
Autorii premiați vor primi câte 50 de exemplare din cărțile lor pentru propria lor activitate de promovare.



Recomandări

Iulia Hlamagă, elevă a Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, a câștigat Marele premiu la Concursul Național de Poezie „Iulia Hasdeu”

Concursul pentru copii și tineri „Istoria în desene”, ediția a VI-a, organizat de Muzeul Național al Bucovinei

Concursul pentru copii și tineri „Istoria în desene”, ediția a VI-a, organizat de Muzeul Național al Bucovinei
Concursul pentru copii și tineri „Istoria în desene”, ediția a VI-a, organizat de Muzeul Național al Bucovinei

Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a

Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie, „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a
Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie, „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a