Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a lansat oferta de burse pentru anul universitar 2008 – 2009.
Oferta conține burse pentru stagii de studii universitare și postuniversitare în străinătate și burse de studii sau cercetare acordate în baza documentelor de colaborare bilaterală sau oferite în mod unilateral de alte state.
Bursele din prima categorie sunt atribuite pentru stagii de studii universitare, postuniversitare, stagii de cercetare/specializare postuniversitară și postdoctorală în străinătate cu durata de 2-10 luni, în limita a 600 de luni de bursă într-un an universitar acordate fracționat candidaților eligibili.
Participarea la concursul național are ca scop obținerea unei finanțări din partea statului român pentru efectuarea stagiului de studii sau de cercetare în străinătate la universitățile la care au fost acceptați în urma demersurilor personale.
Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului asigură cheltuielile de transport internațional până la locul de stagiu și retur, o singură dată în perioada stagiului, precum și cheltuielile de întreținere a bursierului în străinătate, prin bursă cu un cuantum lunar de până la 1000 de dolari USD, în funcție de cheltuielile estimate de instituția primitoare și de cuantumul pe țări aprobat prin ordin de ministru.
21 martie 2008- termenul limită de depunere a candidaturii
Termenul limită pentru depunerea unui dosar de bursă este 21 martie 2008. În perioada 24 martie-18 aprilie 2008 va avea loc verificarea administrativă a dosarelor, între 21 aprilie – 30 mai se va efectua evaluarea candidaturilor, între 2 – 13 iunie vor fi selectate candidaturile și se vor afișa rezultatele. În perioada 16 – 18 iunie va avea loc depunerea contestațiilor, iar în perioada 19 iunie – 2 iulie se vor soluționa contestațiile și se vor afișa rezultatele finale.
Bursele din a doua categorie sunt atribuite pentru stagii de studii universitare, postuniversitare, stagii de cercetare/specializare postuniversitară și postdoctorală sau studii complete universitare, de masterat sau doctorat, în străinătate, conform ofertelor valabile pentru anul universitar 2008 – 2009.
Candidații depun un dosar de candidatură la Centrul Național pentru Burse de Studii în Străinătate, urmând să fie acceptați sau nu de partea externă.
MEDCT asigură transportul internațional din București până la locul de stagiu și retur, o singură dată pe an universitar, și burse în valută în funcție de cuantumul pe țări aprobat prin ordin al ministrului Educației, Cercetării și Tineretului, suplimentare față de bursele finanțate de guvernul țării primitoare. Țara primitoare poate acoperi cheltuielile de școlarizare, de întreținere în străinătate, asistență medicală în caz de urgentă și transport intern.
Calendarele desfășurării concursurilor naționale pentru bursele de studii sau cercetare acordate în baza documentelor de colaborare bilaterală sau oferite în mod unilateral vor fi stabilite de Centrul Național pentru Burse de Studii în Străinătate, în funcție de termenele limită de transmitere a dosarelor de candidatură către partea externă și vor fi anunțate pe site-ul www.roburse.ro.
Acorduri de colaborare bilaterală cu 11 state
Țările cu care România are încheiate acorduri de colaborare bilaterală, în domeniul burselor de studii sau cercetare sunt următoarele: Azerbaidjan, Armenia, Belgia (pentru partea valonă), Grecia (oferta City College și a Universității Sheffield), Italia, Luxemburg, Nigeria, Norvegia, Polonia, Pakistan și Siria).
Cei interesați pot obține informații despre conținutul dosarului de candidatură sau oferta completă de burse accesând site-ul CNBSS, www.roburse.ro, sau adresându-se direct Centrului (telefon: 021/310.19.05, 021/314.24.40; fax: 021/310.19.05, 021/310.22.17) e-mail: burse@roburse.ro.