Concurența

Simt răsuflarea concurenței în ceafă! A apărut un „Jurnal” ieșean care acoperă jumătate din perioada ce am investigat-o în cartea „Trăim o singură dată – Jurnal 2004-2014”. Îl semnează Florin Cântec, precizând pe copertă: 2009-2014. De unde se vede că viața spirituală a Iașiului, rodnică și spectaculoasă, poate fi examinată din felurite perspective, fără ca rezultatele incursiunilor întreprinse să se „înghiontească” ireconciliabil. Surprinzător sau nu, opiniile în chestiunile esențiale și de fond adeseori converg, cu precădere atunci când este vorba de faptul cultural autentic, de personalități și de evenimente benefice pentru spiritualitatea ieșeană – și asta în pofida diferențelor ușor de intuit între simpatiile politice ale celor doi autori.
Florin Cântec, eseist și istoric al culturii, s-a născut la Suceava, a studiat la Universitatea din Iași, în Franța și în Danemarca. În CV are trecute și calitățile de visiting scholar la New York, visiting professor la Chicago și profesor asociat la Universitatea „Al. Ioan Cuza”. Doctor în istorie, membru al Uniunii Scriitorilor, autor al câtorva cărți bine primite și de recenzenți, și de cititori, Florin Cântec este directorul Filialei Iași a Arhivelor Naționale. Să mai notăm că tatăl lui a condus, între 1961-1974, cotidienele de la Suceava („Zori Noi”) și Botoșani („Clopotul”). Cartea cu pricina se intitulează „Jurnal ad-hoc”, constituindu-se într-o „schiță subiectivă asupra istoriei recente trăită de autor” și reprezentând „fragmente dintr-un discurs cultural și politic mai amplu, care mă preocupă.” Argument: „Lumea (post)modernă în care trăim și-a pierdut inocența, iar discursul tăios și implacabil al Real Politik-ului, depersonalizat, a căpătat din nou consistență și apăsătoare actualitate.” Nu-i, propriu-zis, un „Jurnal”, ci o selecție și o reordonare a articolelor publicate în presa vremii. Se pare că autorul s-a ferit să opereze corecturi și „nuanțări” ulterioare, cum păgubos se mai întâmplă, ci a lăsat textele așa cum le-a gândit și simțit atunci. Chiar am căutat să verific, cu o curiozitate cârcotașă: da, așa fiind scrise, așa au rămas. Ceea ce conferă greutate și autenticitate mărturiei, dar poate trezi reacții resentimentare, fiindcă imaginea din oglinda întoarsă mai niciodată nu bucură.
„Scepticul de serviciu” își asumă riscul. O face când comentează (mai frecvent în prima parte a cărții) acid și avizat evenimentul politic local, dar mai ales pe cel de rezonanță națională, schițând portrete cu tușe hotărâte, ce-și mai păstrează, după atâția ani, actualitatea. Iată (fragment): „Contrar unei bune părți a opiniei publice, eu nu o subestimez deloc pe Doamna Udrea. Domnia sa este mai mult decât pare – o blondă sulfuroasă la care bizonul electoral grohăie pofticios. Ascensiunea ei rapidă în vârful piramidei, dexteritatea cu care a folosit eficient trambulinele la îndemână (conjugale, profesionale, politice), stăpânirea de sine (…) precum și rolul de declanșator al unor crize comandate de la Cotroceni o fac demnă de interes pentru un analist”. Diagnosticul a fost pus în 2009 și, în țara eternelor răfuieli politice, încă rămâne valabil.
Ca, de altfel, și portretul lui Băsescu (pag. 262), dar și concluzionările cu caracter general: „Fiecare echipă politică ce a pus, succesiv, mâna pe activele statului nu a urmărit decât satisfacerea clientelei proprii și a devalizat iresponsabil patrimoniul industrial, vândut pe nimic pentru fier vechi și terenuri”. Nu-i tocmai profitabil să te întâlnești în percepții și reacții cu… concurența, dar cam așa se întâmplă când vine vorba despre minunea concertelor „Voces”, despre „seniorii” trecuți în Parnas, despre tinerii ce vor să se impună poate prea agresiv (cândva, așa făceam și noi…), despre monumente și restaurări, despre alb și negru în colorata producție cinematografică tânără, despre evoluția scenelor ieșene, despre virtuți și metehne, pictură și pictori, cenacluri, reviste, orizonturi moldave și perspective europene. Rămâne ca timpul să valideze viziunile nuanțat diferite ce le avem în legătură nu atât cu semnificația unor evenimente, cât a prestației unor persoane implicate în jocul politic.
Fiind mai tânăr, Florin Cântec este mai tranșant și mai vehement. Are de partea lui talentul, o cultură politică și a profesiei de invidiat, o experiență internațională așijderea și un echilibru ce-i îngăduie mai totdeauna abordarea fără „ira et studio”. Scrie într-o română literară impecabilă, ba are și charisma făr-de care nu-i ușor să răzbați. Nu mai este de mult o promisiune, ci pare a personaliza însuși tipul cercetătorului cult și inteligent ce anunță vârsta cea nouă a intelectualului român dezinhibat. Salut concurența!