Aproape 180 de persoane vor concura sâmbătă, 19 octombrie, pentru cele 60 de posturi din cadrul viitoarei Direcții Regionale Antifraudă Fiscală care va avea sediul la Suceava. Cu o concurență de aproape trei pe un loc, examenul de sâmbătă va fi cu siguranță unul extrem de riguros, în condițiile în care pentru posturile din cadrul acestei direcții s-au înscris persoane din toate județele Moldovei.
După stabilirea viitorilor angajați, Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava ar urma să fie înființată după data de 1 noiembrie 2013, conducerea interimară a acestei instituții fiind asigurată de Cosmin Georgescu, care a lucrat în calitate de comisar al Gărzii Financiare centrale.
Potrivit prevederilor legale în baza cărora s-a decis înființarea Direcțiilor Regionale Antifraudă Fiscală, instituția din Suceava ar urma să aibă zece servicii de control antifraudă și un serviciu de sinteză și raportări. Momentan, la concursul care va avea loc pe data de 19 octombrie au fost puse la bătaie 60 de posturi din cadrul a șapte servicii de control antifraudă și din serviciul sinteză și raportări. De remarcat faptul că printre cei care vor încerca să ocupe un post în Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava se numără și angajații Gărzii Financiare din județele Moldovei, în condițiile în care această instituție va fi desființată începând cu data de 1 noiembrie 2013. În condițiile în care comisarii financiari nu vor reuși să acceadă pe noile posturi create, ei vor deveni șomeri. Tot sâmbătă vor fi scoase la concurs și zece posturi din cadrul Direcției de Combatere a Fraudelor, acestea fiind în subordinea directă a Direcției Generale Antifraudă Fiscală, dar repartizate instituției din Suceava. Pentru aceste zece posturi s-au înscris 16 persoane.
Printre cei care vor concura pentru funcțiile de inspector din cadrul Direcției Regionale Suceava se numără și comisarul-șef al Gărzii Financiare Suceava, Ionuț Vartic. Pe lângă acesta, în concurs s-a înscris și Silvia Boliacu, unul dintre actualii consilieri personali ai președintelui Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor.
Mai trebuie spus că indiferent din ce județ al Moldovei provin, toți cei care vor reuși să treacă de concursul de sâmbătă vor fi obligați să se prezinte la muncă la sediul din Suceava al acestei instituții. Pe de altă parte, trebuie spus că cel mai probabil, Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava va avea sediul în Șcheia, în clădirea în care funcționează Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale.
Noii inspectori antifraudă, cu excepția celor din cadrul Direcției de Combatere a Fraudelor, vor avea ca atribuții realizarea de operațiuni de control curent și tematic, iar la orice acțiune vor participa minim doi inspectori. De asemenea, inspectorii antifraudă vor purta în timpul serviciului uniformă, însemne distinctive, ecusoane și, după caz, armament și alte mijloace tehnice utilizate pentru apărare, protecție și comunicare. În baza Hotărârii de Guvern pentru organizarea ANAF, fiecare inspector antifraudă va primi câte un pistol cu un încărcător, dar și câte un spray paralizant.