Concurență mai mare ca la Iași, la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava



În prima sesiune de admitere la facultate din acest an, Universitatea „Ștefan cel Mare” a înregistrat o concurență pe locurile bugetate mai mare decât cea din centrul universitar Iași.
Potrivit unui comunicat privind admiterea al Universității „Ștefan cel Mare”, „Media de 2,93 de candidați înscriși pentru un loc bugetat situează USV pe primul loc între universitățile din Regiunea Nord-Est, cu programe de studii similare, și pe locul doi între instituțiile de învățământ superior, dacă luăm în considerare și Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași”. Studiul privind concurența s-a realizat prin comparație cu universitățile de stat din Iași și Bacău, pentru programe de licență similare cu cele ale Universității „Ștefan cel Mare”.
Astfel, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a scos la admitere 3.360 de locuri bugetate, pentru ocuparea cărora s-au înscris 7.806 candidați, ceea ce înseamnă o concurență de 2,32 de candidați înscriși pe loc bugetat.