Serialul editorialelor dedicate meciurilor Real-Barcelona ajunge, cu cel de față, la bun sfârșit. Deși s-ar mai fi găsit subiecte în jur, altul mai ofertant nu putea fi. Impresiile care rămân în urma sagăi sunt diverse, după simpatii. Evident, fanii Barcelonăi exultă. Dar victoriile și aura de invincibilitate nasc reacții de negare inclusiv printe cei care se declară neutri. În ceea ce mă privește a ieșit cum trebuia, fiind de partea Realului în Cupa Regelui și de partea Barcelonei în Liga Campionilor. Am identificat două mari reproșuri care se aduc echipei catalane, pe care am să le aduc în discuție
Primul este minimalizarea jocului de posesie, să-i zicem tiqui-taca, deși termenul a fost aruncat în derizoriu de către folosirea lui în exces, inclusiv de neaveniți. Așadar, cel mai des întâlnit reproș sună cam așa: ce mare posesie are Barcelona, că mai mult plimbă mingea în jumătatea proprie! FALS! Nu trebuie decât să vă propuneți a urmări acest lucru la meciurile Barcelonei pentru a vă convinge că nu e deloc astfel. Dar confirmarea vine și științific. Dacă aveți curiozitatea să studiați datele oferite de match-center-ul de pe site-ul UEFA, veți vedea că în ultimul meci doar patru jucători de câmp și-au petrecut, în medie, mai mult timp în jumătatea proprie. Se poate vedea că Xavi, jucătorul care leagă jocul și liderul paselor în orice meci al echipei blaugrana, acoperă perfect echilibrat zona mediană, iar cei cu care a schimbat cele mai multe pase sunt Messi și Iniesta. Că zonele de acțiune ale acestora sunt preponderent ofensive este inutil de precizat. Există și meciuri în care Barcelona obține avantaj pe tabelă și atunci zona de posesie coboară către mijloc, dar asta pentru că scopul a fost atins. Apoi este de omagiat faptul că aproape meci de meci Xavi acoperă cea mai mare distanță dintre toți cei aflați pe teren! Acest fotbalist deosebit se mișcă permanent, coboară la nivelul fundașilor, urcă în spatele vârfurilor, apare și la finalizare,imediat ce transmite mingea își schimbă poziția pentru a facilita o eventuală reprimire, tot ce face denotă o inteligență aparte. Este tot ce își poate dori un antrenor.
Celălalt reproș este că jucătorii Barcelonei simulează. O, DA! Mențiune specială pentru Pedro și Busquets. Chiar nu-mi dau seama de ce se pretează la astfel de lucruri. După părerea mea e mai bărbătesc să reacționezi direct când ești vânat, decât să accentuezi cerșind cartonașe. La meciul tur, Pedro s-a tăvălit aiurea de vreo două ori, până a găsit ce-a căutat la faza cu Marcelo. Iar pentru Busquets rămâne emblematică simularea care a dus la cartonașul roșu pentru Motta, la semifinala cu Inter de anul trecut. Dându-se de ceasul morții pe jos, cu mâinile la față, a fost surprins într-o imagine antologică, trăgând cu coada ochiului printre degete ca să vadă dacă teatrul său are efect! În altă ordine de idei, această ultimă întâlnire din sezon a fost mult mai liniștită, lăsând loc unui singur episod dubios, gol anulat la Higuain. După părerea mea, derularea faptelor este următoarea: pătrundere Ronaldo pe centru, intervenție Pique, Ronaldo cade peste piciorul lui Mascherano care cedează prim-planul lui Higuain, șut și gol. Decizia arbitrului: fault al lui Ronaldo asupra lui Mascherano. “Decizia” mea: fault pentru Real la buscularea lui Ronaldo de către Pique. Deci până la gol mai era cale de o lovitură liberă perfect executată, ceea ce nu prea i-a mai ieșit lui CR7 în ultima vreme.
În finală cred că Fergusson nu se va preta la o tactică de exterminare, deci nu se va crea cadrul unor simulări, iar Barcelona ne poate arăta fața frumoasă a fotbalului său.
