Casa de Cultură

Concertul lui Costel Busuioc la Suceava a fost anulat

Concertul extraordinar „Acasă de Crăciun”, pe care trebuia să-l susțină Costel Busuioc, numit și „Pavarotti din Banat”, la începutul lui decembrie, la Casa de Cultură Suceava, a fost anulat pentru că s-au vândut foarte puține bilete. La fel s-a întâmplat în mai multe localități din țară, acolo unde Costel Busuioc, împreună cu soprana Diana Țugui, trebuiau să susțină, acompaniați de orchestra „Arcadia”, dirijată de Marius Hristescu, concerte cu arii din opere celebre, muzică sacră, colinde și cântece de iarnă.
La Suceava, mai puțin de 50 de persoane au ales să-și cumpere bilete la concertul lui Busuioc, deși pensionarii, elevii și studenții beneficiau de reducere. Prețul întreg al unui bilet a fost de 50 sau 60 de lei, în funcție de așezarea locurilor în sala de spectacol.
În turneul lui Busuioc erau planificate 14 concerte, care trebuiau să aibă loc în 13 orașe. Până în prezent, trei concerte au fost deja anulate.

Recomandări

O problemă tehnică a avionului a dus la anularea zborurilor Wizz Air de astăzi de pe ruta Suceava – Karlsruhe/Baden-Baden și retur

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Concertul caritabil de colinde „Mărire întru cele-nalte”, ediția a V-a, organizat de ASCOR Suceava

100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația „Sfântul Mitropolit Dosoftei”

Petru Negrea de Ziua Constituției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”

Petru Negrea de Ziua Constituiției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”
Petru Negrea de Ziua Constituiției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”