Corala „Ciprian Porumbescu”, sub bagheta dirijorului Alexandru Semeniuc, continuă tradiția celor peste 250 de concerte susținute în Elveția, Italia, Franța și Germania, organizând primul turneu național de Crăciun: un program muzical dedicat sărbătorilor de iarnă, ce unește oameni, culturi și inimi.
Spectacolul „Christmas around the world” va fi prezentat în șase orașe din regiunea Moldovei: Piatra Neamț, Iași, Botoșani, Vatra Dornei (sâmbătă, 13 decembrie 2025, de la ora 17:00, Casa de Cultură „Platon Pardău” Vatra Dornei), Târgu Neamț și Suceava (sâmbătă, 20 decembrie 2025, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, ora 18:00). Concept și manager: Ionuț-Vichentie Ilisoi; dirijor: Alexandru Semeniuc; pian: Olivia Marțincu; regie sunet: Daniel Aneculăesei.
- Din program
Conceptul artistic conceput de managerul Ionuț-Vichentie Ilisoi prezintă tradițiile muzicale ale Crăciunului, incluzând atât colinde românești, cât și cântece internaționale care vestesc Nașterea Mântuitorului. Cântecele, interpretate în limbile originale, oferă publicului o perspectivă amplă asupra diversității culturale și spirituale care definește sărbătoarea Crăciunului în diferite regiuni ale lumii.
Programul cuprinde piese precum „La Vitleem colo-n jos”, „Steaua sus răsare”, alături de piese festive din repertoriul internațional: „Noel, c’est l’amour” sau „Jingle Bells”. Accesul copiilor sub 7 ani nu este permis.
Corala „Ciprian Porumbescu” este prima formație corală mixtă din România care a obținut patru medalii de aur la cele mai prestigioase competiții corale mondiale: două medalii de aur la World Choir Games – Coreea de Sud, 2023 și două medalii de aur la European Choir Games – Danemarca, 2025.
În luna august 2025, Corala „Ciprian Porumbescu” a fost inclusă în Top 50 mondial Interkultur la două categorii – Mixed Choirs și Folklore A Cappella – o recunoaștere internațională a excelenței artistice și a identității sale sonore unice. Bilete se pot cumpăra aici .






