“K-boom” la Vatra Dornei

Concerte incendiare CRBL, Alexandra Ungureanu & Crush, în ultimul weekend al Serbărilor Zăpezii

Turiștii și iubitorii sporturilor de iarnă sunt așteptați și în acest sfârșit de săptămână la Vatra Dornei, unde se desfășoară ultimul weekend din seria celor trei dedicate Serbărilor Zăpezii, ediția 2012.
Timp de trei zile vor avea loc concursuri sportive, manifestări cultural-artistice, spectacole în aer liber și focuri de artificii. Astăzi, începând cu ora 19, pe scena de la baza pârtiei Parc vor urca trupa locală de rock Nord-Est și formația Rekord.
În spectacolul de mâine, primul care va urca pe scenă va fi DJ-ul Michael Star, urmat de Alexandra Ungureanu & Crush. Înainte de focul de artificii care va încheia serile de muzică disco, pop, rock, house din cadrul Serbărilor Zăpezii, ediția 2012, va avea loc un concert live marca CRBL, al cărui hit “K-boom” a răsunat în fiecare săptămână la baza pârtiei dar și pe buzele celor veniți acolo să se distreze.
Duminică, 12 februarie, începând cu ora 15.00, vor evolua Ansamblul „Dorna Dorului”, Ansamblul „Balada” din Bistrița, soliștii vocali Claudia Martinică și Călin Brăteanu. Invitat de onoare la spectacolul de duminică este Cristian Pomohaci, admirat și iubit de publicul dornean.
Schiorii se pot bucura la Vatra Dornei de zăpadă și de cea mai lungă pârtie de schi din județ. Pârtia Dealul Negru are o lungime de 3.200 de metri și este dotată cu telescaun. Tot în Vatra Dornei se află alte două pârtii, Parc și Veverița. Pârtia Parc are o lungime de 1.000 de metri, are un teleschi și un babyschi, în timp ce pârtia Veverița are o lungime de 820 de metri și este dotată cu teleschi și nocturnă.
Și pentru că se apropie Ziua Îndrăgostiților, organizatorii Serbărilor Zăpezii, Primăria și Consiliul Local Vatra Dornei, vor prelungi manifestările sportive și artistice până după această zi. Așadar, îndrăgostiții pot petrece un weekend prelungit la Vatra Dornei.

Recomandări

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate

Festivaluri, competiții sportive și manifestări culturale, pentru toate gusturile și toate vârstele, în Țara Dornelor

Țara Dornelor anunță peste 50 de evenimente de cultură, tradiții și sportive care vor fi organizate anul acesta

Țara Dornelor a pregătit pentru anul acesta peste 50 de evenimente culturale, sportive și pentru păstrarea tradițiilor