Concert Smiley în cadrul sărbătoririi a 60 de ani de învățământ superior la Suceava

Afisul concertului cu Smilei, pe 23 iunie, pe esplanada din fata USV
Afisul concertului cu Smilei, pe 23 iunie, pe esplanada din fata USV

În cadrul manifestărilor prilejuite de celebrarea a 60 de ani de învățământ superior la Suceava, Casa de Cultură a Studenților din Suceava vă invită la un concert cu îndrăgitul artist Smiley, concert care va avea loc vineri, 23 iunie, de la ora 19:00, pe esplanada din fața corpului A al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Andrei Tiberiu Maria, cunoscut sub numele de scenă Smiley, este un cântăreț, compozitor, producător, prezentator și actor român, fost membru al trupei Simplu. Artistul a început și o carieră solo, iar în anul 2008 și-a lansat primul album intitulat „În lipsa mea”. Ca artist pop de succes el a început colaborarea cu numeroși artiști români, iar în anul 2009 și-a fondat propria casă de producție, HaHaHa Production.
„Ne bucurăm să putem aduce un moment special, cu un artist îndrăgit, într-o zi festivă și să putem afirma încă o dată că de la înființarea sa, în anul 1963, Universitatea «Ștefan cel Mare» din Suceava constituie o prezență importantă, cu o contribuție semnificativă în comunitatea locală, națională și internațională, care a răspuns provocărilor și a demonstrat ce înseamnă performanța”, a spus directorul Casei de Cultură a Studenților Suceava, Valentin Ianoș.

Recomandări

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori

Concertul caritabil de colinde „Mărire întru cele-nalte”, ediția a V-a, organizat de ASCOR Suceava