Pe scena Dom Polski va avea loc joi, 16 octombrie, de la ora 18:30, un concert simfonic susținut de Filarmonica din Botoșani, sub bagheta dirijorului Daniel Manasi, distins cu premii la diverse competiții naționale și internaționale, atât ca dirijor, cât și ca violonist. Activitatea sa de bază este și în prezent legată de vioară, fiind concert-maestru al Orchestrei de Cameră Radio București. Pasiunea pentru muzică l-a îndemnat să-și lărgească sfera de activitate, studiind dirijatul de orchestră cu Ervin Acel la Oradea (2002) și urmând un curs de masterclass-dirijat postuniversitar la Conservatorul din Viena (2005).
Invitat special în concertul de la Suceava este oboistul Valentin Ghiță, care face parte dintr-o familie cu vechi tradiții muzicale. A studiat oboiul cu Florin Ionoaia și Dorin Gliga la Universitatea Națională de Muzică din București și cu Firuța Mesaroș și Aurel Marc la Academia de Muzică din Cluj. În concertul de joi, melomanii vor putea asculta W.A. Mozart – Uvertura operei “Titus” (La clemenza di Tito), J. Haydn – Concertul pentru oboi și orchestra, în do major, F. Mendelssohn-Bartholdy – Simfonia nr. 4, în la major – “Italiana”.
Teatru pentru copii și adulți
Tot în această lună, actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani vor prezenta, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, marți, 21 octombrie, și miercuri, 22 octombrie, de la ora 18:00, piesa de teatru „Avarul”. Biletele costă 20 de lei și 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Joi, 23 octombrie, tot la Casa de Cultură Suceava vor avea loc mai multe spectacole pentru copii, după următorul program: de la orele 09.00, 10.30 și 12.00, „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, piesă adaptată de Isabela Oancea, iar de la ora 13.30, „De treci codri de arama…” după „Călin, file din poveste” de Mihai Eminescu. Pe scenă vor evolua artiștii Izabela Oancea, Luminița Vologa, Mihai Păun, Lucian Tatu și Mihail Anton. Biletele costă 12 lei și se pot cumpăra de la secretariatul Casei de Cultura a Sindicatelor Suceava, intrare B, etaj I, e-mail ccs.suceava@gmail.com. Telefon 0230 523 718.