Manifestare

Concert „Lumina Învierii” la Catedrala Rădăuți



Duminică, 15 aprilie, de la ora 17, la Catedrala Rădăuți va avea loc concertul de cântece religioase „Lumina Învierii”. La ediția din acest an vor participa, în calitate de invitați, Corala „Academica” și Corala Bucovina din Câmpulung Moldovenesc, corurile Parohiei romano-catolice din localitate (cel al copiilor și tinerilor, precum și corul german Lidertafel), corul Parohiei greco-catolice Rădăuți, Corul Parohiei „Pogorîrea Sf. Duh” din Vicovu de Jos, dar și reprezentanții gazdelor, respectiv Corul Catedralei Rădăuți. Oaspeții de la Câmpulung vor participa dimineața la liturghie, apoi vor rămâne în continuare, pentru concert.
De câțiva ani, a devenit o tradiție la Rădăuți ca, în preajma celor două mari sărbători creștine, Crăciunul și Paștele, Catedrala ortodoxă să găzduiască aceste concerte, prin care ortodocși și catolici ridică slavă lui Dumnezeu prin cânt. Inițiativa acestor concerte a pornit de la preoții de la Catedrală și a fost îmbrățișată cu entuziasm de Primăria Rădăuți și Casa de Cultură, instituții devenite partenere în organizarea manifestării.
„Am sprijinit această inițiativă deosebită, care este în spiritul locului. Dintotdeauna, la Rădăuți ortodocșii și catolicii au avut și au o relație bună, ca și cu cei de alte confesiuni. Cred că aceste concerte pun în valoare spiritul profund creștin al locuitorilor zonei noastre. Mă bucur să văd Catedrala neîncăpătoare de mulțime de oameni, mulțime de tineri, uniți prin credință și dragoste pentru Dumnezeu”, a apreciat primarul municipiului Rădăuți, Mihai Frunză.



Recomandări

Sute de clerici și credincioși așteptați sâmbătă, 4 aprilie, la procesiunea de Florii, pe străzile Sucevei

Sute de clerici și credincioși așteptați sâmbătă, 4 aprilie, la procesiunea de Florii, pe străzile Sucevei
Sute de clerici și credincioși așteptați sâmbătă, 4 aprilie, la procesiunea de Florii, pe străzile Sucevei